marți, 30 octombrie 2007

un soi de Fetita cu chibrituri



Vindea iluzii. Nu genul vandute la colt de strada sau in budoare.Ea o facea, pt ca asta era singura mostenire. In micuta ghereta, ascunsa de ochii si luminile orasului, ferita de cei ce doresc alte iluzii. Poate ca ceilalti de varsta ei nu au inteles-o, nu s-a straduit nici ea sa vanda iluzia asta. Stie ca nici ei nu sunt fericiti, asa cum poate nu este nici ea. Si totusi stie, ca intr-unul dintre sertarele ei, sau pe unul dintre rafturile pe care le sterge in fiecare zi de praf, pentru oricine se gaseste ceva. Pe cele mai multe le aduna sau le primeste de la oameni care atunci au gasit in ele iluzia fericirii. Azi, ele sunt iluzia.Asta, a fost candva cusuta pe rochia unei doamne care a pierdut-o intr-o seara la tatru, cand se uita dupa cineva. Si-a prins rochia in scara. Din cele cateva zeci de margele ce au cazut, pe asta a gasit-o mama ei, pe atunci vanzatoare de bilete la teatru. Acum, zacea sa pe fundul sertarului. Pe astea albastre, nu le-ar vinde niciodata, au fost ale bunicii, le purta la toate venimentele importante in familie. Cele rosii, le-a primit ea, cand era mica de la Tanti Ane, verisoara de-al doilea al tatalui. Si ea vindea iluzii, din acelea ..., asa spunea tatal ei despre tanti. Se purta ca si cum ar fi inteles-o si nu dadea ascultare susotelilor vecinilor. Cele mai multe dintre carti, i le daduse un vecin, candva preparator la facultatea de istorie; azi, pensionar. I-a batut intr-o zi la usa si i-a spus sa le ia pe toate, mai bine sa le cumpere cineva care le cauta. Cartile astea trebuie sa trezeasca altfel de foc.
Isi dorea ca intr-o zi sa aiba un magazin de palarii. Da, palariile sunt frumoase, mai ales acelea cu boruri largi, de parca cea care le poarta ar putea adaposti pe toata lumea, dar de fapt nu face decat sa-i tina la distanta. Tanti Ane purta palarii, vara punea la ele cate o floare iar toamna purta unele cu pene. Erau frumoase, si tata spunea, fara sa le asculte pe vecinele ce vociferau ceva de dupa gard.


- later edit-
Imi spunea o prietena zilele trecute "ce minunat ca am ajuns ceea ce visam atunci cand eram mica, ca am jobul pe care il vreau, ca am haine dragute si ma port frumos in societate...wish I were the whore" :))))

luni, 22 octombrie 2007

Happy pills para los lunes




Pe dracu !!!
cred ca nici macar vodka intravenos nu ma poate salva
Asta este tot din seria "don't mess with my serenity", desi nu prea merge....daca duminica m-am balacit intr-o lene existentiala, preferand sa stau in pijamelele superbe de la Oysho pana pe la 7 seara, azi nu mai sunt posaca!! ta-dam !!! evident! dupa ce faci 500 m intr-o ora si faci o ora si jumatate pana la birou, unde gasesti muncitori cu bormasini, evident ca isterizezi !
si nu am chef de nimic ! nici macar sa mai astept outlook-ul sa arhiveze mailuri..nici sa ma uit in oglida si sa vad ca mi s-a incretit parul...nici sa imi caut haine pt nunta (nu, nu, nu va entuziasmati asa ca nu ma marit eu!)
si peste toate astea, azi mai mult ca in alte zile, am realizat: IMBATRANESC !! (asta pt ca peste 3 zile fac 3 ani de munca... 40 more to go!! ) si daca o sa ajung o baba acrita, nici macar nu voi putea sa fiu o acritura cu pisici...pt ca sunt alergica !!!

duminică, 14 octombrie 2007

…sau dansuri de imperechere moderne




Era o reclama cu o tipa vorbind cu prietena ei in buda unui club “e dragut, imi place, o sa ma sune peste 3 zile” si tipul spunandu-i prietenului lui “imi place, o sun miercuri”. Adica, este unanim acceptat- oricum, daca suna a doua zi este clar un disperat si daca suna mai tarziu de 4 zile fie face pe smecherul, fie nu il intereseaza si probabil se plictisea. Ne place sa le spunem “mind games”- suna modern, urban si ceva mai evoluat decat “dans de imperechere”. La inceput functionam pe sistemul “una calda, una rece” pentru a surescita interesul celuilalt, si din ce in ce mai mult femeia isi scoate in evidenta eventualele calitati fizice.
Probabil ca ramanem fixati undeva in copilarie cand se jucau bunicii cu noi..”cucu-bau”, adica “uite-l ca nu-i” sau direct “dezbraca-te ca te fut, imbraca-te ca nu te mai fut”.
Noi ne coloram fata, in general accentuand ochii sau buzele – altele mai disperate amandoua, ne schimbam penajul de cate ori putem …iar ei, trebuie sa mearga intr-un anumit fel, sa priveasca intr-un anumit fel …si uite cum “se vrajesc” si toti prietenii asista la spectacol.
Indiferenta- orchestrata, pana la un punct, poate parea interesanta, poate active ambitia si poate da nastere unor reale scenario. De pe o parte a baricadei, pare ca in cursa “orchestratiilor” conduc detasat ele. Si totusi…interesantul vine din variatia jocurilor, de la un punct, dupa ce amandoi transmit semnalele, lucrurile intra pe un fagas relative previzibil. Si ce te faci cu “mixed messeges”?
Cu cat este mai mare presiunea jocului, cu atat mai bun o sa fie sexul? Sau risti marea deazamagire? No pain, no gain ? Cred ca celebrul „good things come to those cu wait” devine „good things come to those who play”. Si daca nu ar exista „dansul” si invitatia la imperechere ar veni neaos in loc de „buna, iti place locul” in mod sigur, ea, cu tot penajul infoiat s-ar simti jignita. Si pentru ca suntem complet diferiti, daca rolurile s-ar invesa, in mod sigur pentru el ar insemna o metoda noua de a lua startul.
Cand este momentul in care ne saturam de jocuri, cand devin plictisitoare? Vine din maturizare sau din repetitie? Incep “mind games” sa fie monotone? Imprevizibilul este si el orchestrat?

vineri, 5 octombrie 2007

lisboa


am fost in concediu !
da, din nou ...si?
am fost la lisabona....frumos oras ...un soi de barcelona meets lipscani ...stradute inguste, case inghesuite, rufe atarnate la geamuri, tot soiul de mirosuri peste tot, si la un moment dat ai impresia ca ai iesit din lipscani si dai de Paseo de Gracia...continuam ...restaurante inghesuite in care pute a peste ...si Bica do Sapato....baruri inghesuite cu scaunele pe straduta si mai inghesuita in Bairro Alto...si Lux Fragil ....
ce mi-a placut la nebunie? o cafenea austriaca