luni, 19 ianuarie 2015

Jurnal de sarcina fara diminutive (7)

sau .. "de aducere aminte"


Sarcina te face smiorcaita. Mda, chiar si pe mine care prin definitine nu ma smiorcai; mai bine arunc o replica acida si plec. Asta cu sarcasmul nu numai ca-mi place, dar asa ma si descarc: cu replici si in mod clar trebuie sa imi apartina ultima...pai atunci la ce ne mai jucam daca nu uimim interlocutorul si nu-l lasam mut? 

Pe langa ca devin smiorcaita, am si hef de memorat si adus aminte,  hormonal si pentru ca tot la blues imi e urechea zilele astea si tot pe Beth Hart o ascult obsestiv si cum canta ea de-mi zice si mie inima din toti rarunchii "I'd rather go blind" e Ettei james. Bai, ei e asa o melodie de dimineata, de ora 5 dimineata, mijitul zorilor, plecat din Barly-ul mic si mers pe jos pana la Rosetti ca sa ne aerisim si sa radem si sa povestim. sa ne aducem aminte de cafeaua la Stuf duminica pe la 6 dupa amiaza cand deja s-a mai golit si e asa cum ne placea mai mult, de seri la Motoare cand betonul dogorea si noi sus acolo simteam briza de parca eram departe.

Imi este dor de multe, dar imi e dor de ele "atunci" si stiu ca "acum" nu m-as mai simti si nu as mai simti la fel. Ma intreb si incerc sa accept ca relatiile de prietenie se degradeaza uneori fara sa controlez asta, ca devenim din ce in ce mai diferiti, mai concentrati fiecare pe sine, sa accept ca se vorbeste din ce in ce mai des de "eu" si din ce in ce mai rar de "noi", ca fiecare are propriile prioritati si ca fiecare pentru sine trebuie sa fie cea mai importanta persoana in lumea sa si ca asa cum nu este nimeni responsabil de fericirea ta nici tu nu esti responsabil pentru fericirea celorlalti, ca pe "noi de atunci"nu ni le poate lua nimeni si ca amintirea frumoasa e mai importanta decat gustul amar al prezentului si ca pe "mine de acum" lumea trebuie sa ma ia asa cum si eu o accept pe ea ca facand parte din lumea mea. 


Imi place la 30+. Mi se pare ca in sfarsit stiu ce e cu mine, stiu ce "NU vreau" ca la "vreau" e mult de lucru, ca invat ce conteaza pentru mine si ce nu, ca am gasit acea siguranta de sine pe care nu o aveam la 20, caci daca as fi avut-o as fi mutat muntii din loc ca sa fie marea mai aproape si ca desi lucrurile se aseaza de la sine stiu ca nimic nu e sigur si pentru totdeauna dar cumva combinat cu " in the end everything is going to be alright, if it's not alright, it is not the end"vine cu un clam si o seninatate pe care daca le-as fi avut la 20 de ani, nu as fi vazut marea. 

Ca orice baba care se respecta, am cateva reguli (superstitii, daca le pot incadra aici):
  • nu imi pare rau si nu regret ceea ce fac; 
  • nu ma intreb niciodata ce se mai poate intampla;
  • sunt convinsa ca orice s-ar intampla, totul o sa fie bine. 
Aici se pot incadra de la intamplari mici pana la decizii "mari" ale mele sau ale altora care ma afecteaza. Evident, nu sunt asa inteleapta si intelgatoare de la natura, mi s-a tabacit si mie pielea de-a lungul anilor. Imi iau lucrurile ca atare, ma uit unde sunt si incerc sa fac ceva cu datele pe care le am si in conditiile in care e nu rabdarea virtutea mea principala si sunt obisnuita ca lucrurile sa se intample "acum" (incerc sa o educ si pe asta cu rabdarea in lumina celui de-ai treilea bulet).

Atunci cand stiu eu ca "e bine", pai sa dea naiba si toti zmeii daca nu iese bine! 

Si peste toate astea, saptamana 17 ! wow! cand a trecut vremea? inca o saptamana si o sa fiu "in luna 5-a". Cred ca am simtit copilul de 2 ori pana acum: prima data de parca 3 bule mici de aer s-ar fi plimbat scurt prin burta mea (burta aia de sarcina nu aia de balotat merdenele) si a doua oara la o saptamana de parca unui vierme i-au crescut picioare si a facut un soi de flic-flac cu ele. Poate ca e pe bune, poate ca e doar in capul meu pentru ca se apropie ecografia aia de 18 saptamani care o sa-mi spuna daca totul e bine si am o frica de vesti de care nu am chef si nu mi-ar fi bine si va trebui sa ma agat de "nr. 3" cu toata puterea si hotararea.

Altfel? de vis ! nu mai pot sa dorm pe burta asa ca vreo 2 nopti pana m-am resemnat nu am putut sa dorm si am fost zombie in zilele urmatoare. In plus, drumurile la toaleta sunt din ce in ce mai dese si jur ca te poate scoate din toti rarunchii chestia asta. Daca nu iti dozezi cantitatea de lichide de dinainte sa te culci, ghinion, o sa te trezesti si pentru asta nu doar pentru ca te-ai intors pe burta si ai impresia ca dormi pe o bila sau ca te dor tatele. Cat despre burta, inca nu par insarcinata ci doar mai grasa. Lovely!



vineri, 16 ianuarie 2015

Jurnal de sarcina fara diminutive (6)

am vrut sa-i spun "Apocalipsa dupa plod" ca ca descriu  sfaturile si parerile de viata auzite pentru "dupa ce apare copilul". 

Esti terminata ! Sunteti terminati ! Viata nu mai este la fel ! de fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nici nu vei mai avea ! o vei pastra doar de dragul copilului, pentru ca el devine centrul si unicul scop! tu, ca si fiinta umana cu nevoi si sentimente esti anulata ! 



Ce iti place tie in viata asta? 

Sa calatoresti? S-a terminat ! o sa mergi exclusiv la mare cu copilul cand oricum nu o sa-ti priasca nimic pentru ca nu ai timp si nici nu poti ! si nici nu o sa vrei! 
bona? bunici? city break fara copil? erezie? mama denaturata?  


Sex? pai nu ti-a ajuns ! Ai facut copilul ! Gata ! 
sex in sarcina?
Ce n-ai inteles? GATA!  
ma rog, presupun se face rabat de la regula daca imi mai doresc inca un copil ! 


Sa iesi in oras? Nu mai pupi ! Poate dupa ce face 10 ani si il poti lasa singur acasa ! 
Ah, e maica-ta aproape! da, viata poate are o sansa! adica il poti lasa o ora, doua ! 
mda, bonele nu se pun?
NU ! Asculta-ti copilul ! Nevoile lui sunt ale tale! Bonele nu fac decat sa-l strice! Bunicii nu fac decat sa-l strice!  
Pana mea, si pe mine cine ma repara? 


Sa vina prieteni in vizita? Over and out ! Nimeni nu mai calca decat in functie de programul copilului! Si la inceput sa nu-ti treaca prin cap sa vina lumea la el ! Carantina! si pe urma ai grija, colicii sunt urmarea stresului emotional al copilului de a vedea oameni noi! 
camere separate? dupa ce se culca plodul? 
forget about it, cel putin in primii ani! am zis : ANI !!


Muzica? Vei invata exlusiv versurile de la Cutiuta muzicala ! it is the only way !! 
jazz? blues? rock?  Mozart for babies? 
Uita ! Copilul tau are nevoie de tine si de vocea ta ! 
pentru cine are dubii asupra capacitatii mele de a canta, cred ca trebuie sa verifice postari mai vechi


Sa citesti? ha! poate "Mama si copilul" desi nici asta nu este o realitate ! Nu vei avea timp/chef/energie! Dupa ce mai creste copilul, vei citi povesti si carti pentru copii ! Deal with it ! 
Si pe mine cine ma repara? 

de somn nu intreb ca imi imaginez deza "Sleep is for the weak!!"


Nu ai o dorinta nebuna de a alapta?! Pe bune?! Esti denaturata ! 
mda, copiii crescuti cu lapte praf devin criminali in serie? 
auzisem ca doar aia scosi cu forcepsul! 
mama zice  asa m-am nascut (deci nu am devenit pe parcurs)



Sa ne intelegem, nu au o singura sursa, ci sunt " de la lume adunate". In plus, am si prietene care spun ca totul poate sa fie ok, mai greu la inceput, dar invatatul rutineri, acceptarea ajutorului si voribitul cu ceilalti, do the trick :) 
In plus, cum ar putea o egoita autosuficienta ca mine sa faca altfel? 
Si nu, nu am inceput si nici nu cred in "copilul meu niciodata nu o sa ..... " Stiti doar ca nu imi place sa-mi creez asteptari, doar pentru ca nu vreau sa fiu dezamagita :) 
TE VEI SCHIMBA! 


Nu stiu ce ascultati voi, dar la mine iar e coloana sonora de blues azi! 
Ah, reformulez: eu si bebe ascultam blue azi:) 


Ta-dam! Stiam eu! 
Read it, sister ! 

miercuri, 14 ianuarie 2015

Jurnal de sarcina fara diminutive (5) VALENCIA

V-am mai spus ca visul meu in viata este sa fiu rentier si sa calatoresc. Cum? Simplu! Inchiriez ce am pe aici si din chiriile lunare sa umblu prin lume. Nu, nu scump, ca eu vreau sa umblu in lux si imi place prin "tari din lumea a 3a".  

Am inteles ca in perioda gestationala calatoriile transoceanice sau cu zboruri la mare altitudine nu sunt recomandate. Mda, there goes vacanta mea de iarna la cald in Asia, cu mancaruri ciudate, umblat cu trenul si autobuzul, inchiriat motoreta si stat cu nepasare pe trotuar sau la plaja. M-am si bocit pe tema asta uitandu-ma la pozele din India ale prietenilor calatori, mai oftez din cand in cand si uitandu-ma la pozele din Vietnam ale unui amic si tot asa ...ce vreti, fiecare cu sensibilitatile si poftele proprii.

Spre maxima fericire, cam de prin octombrie ne-am organizat cu niste prieteni sa petrecem un Revelion stradal la Valencia. De ce Valencia? Am vrut sa fie mai cald, sa nu fie nici Barcelona si nici Madrid, si pe asta nu o vazuseram niciunii. 

Bon, pana sa ajungem la Valencia am trecut de zborul cu WizzAir si ne-am jurat ca nu mai repetam! Stiati ca nu mai acorda locuri? adica da, e ca in autobuz, te urci si te asezi unde nimeresti. Si nu e asta o problema, ca nu merge nimeni in picioare, dar toti se aseaza la fereastra sau la culoar, chit ca sunt impreuna si pe urma se uita urat la tine ca te pui la mijloc sau si mai bine, se cearta, vorbesc peste tine, se servesc cu mancare si pe urma se si impaca, cum a patit C la intoarcere. Saracu om a cedat la un moment dat si i-a intrebat daca nu vor totusi sa se iubeasca de pe scaune alaturate si sa-l lase si pe el in pace. Mda, i-am zis calatorie "la animaleala" si am constatat ca am zburat mai bine lowcost in India si Vietnam decat in Europa. 
  
Revenim la Valencia, Oras al artei si stiintei. Frumusel, cochetel, nu la fel de aglomerat pe cat Barcelona dar la fel de mediteranean. Am stat 4 zile si am batut in medie 10 km/zi (da, pe jos, da mi-a placut si cred ca mi-a facut si foarte bine). Nu o sa insir ce trebuie sa vedeti, asta gasiti la o simpla cautare pe google si cum centrul nu este foarte mare si totul este localizat in zona aceea nu o sa va fie nici tare greu. Mi-a placut albia secata a raului Turia care traversa orasul, acum transformata intr-un parc superb chiar si in decembrie. 

Prima zi am petrecut-o in Orasul Artelor si Stiintei, ne-am plimbat prin Oceanograful care e foarte frumos, chiar mai frumos decat cel din Barcelona si mai vast decat cel din Lisabona (yup, I'm a sucker for marine animals si nu ratez nicio ocazie) , am vazut un film despre univers la Hemisferic care e un soi de sala de cinema dar cu ecranul pe tavanul sferic si spre finalul zilei ne-am distrat in Muzeul Stiintelor, haios si probabil mult mai interesant pentru pusti (jumatatea masculina a grupului a fost mult mai interesata si amuzata de toate experimentele presupun ca raman niste baietei in sufletul lor). Partea care nu trebuie ratata este seara in Orasul Artelor si Stiintelor. Pe bune, toate luminitele alea au ceva magic cand se oglidesc in apa. Ma uitam la ele si simteam ca pot sa fiu oriunde in lume si ma bucuram ca un copil. Setarile pentru apart sa iasa pozele, au fost o alta poveste continuata intr-o alta seara. 

Nu am avut timp de umblat prin muzee si nici nu ne-am propus (baietii nu au ratat Muzeul Soldateilor de Plumb cu cele 80.000 de figurine, noi da). Evident au venit extaziati si in urmatoarea zi au trecut in revista istoria mondiala de la antichitate pana in prezent (asta nu i-a scapat de glumele noatre mai putin intelectuale la un pahar de sangria - da, insarcinata am baut sangria). 

Orasul Vechi (Ciudat Vella) e destul de mic incat sa il bati cu piciorul, sa te pierzi pe stradute, sa te holbezi la grafitti-uri, si decoratiuni (cum ar fi un bloc care avea ursi de plus agatati la geamuri), catedrale si biserici in tot soiul de stiluri de la gotic pana la rococco (intrati in Catedrala Valencia, noi am prins si o nunta, intrati si in Basilica de la Virgen de los Desamparados), fantani si pe unde iti face ceva cu ochiul sa intri sa arunci un ochi, sa bei ceva si sa-ti ceva comanzi tapas in restaurante mici si asunse in piatete, sa intri in Mercado Central, sa-ti cumperi ce-ti face cu ochiul si sa ti le gateasca la baruletele de afara sau sa-ti iei o paella cand ti se face foame, ca doar d'aia ii zice valenciana ca aici au inventat-o,  si sa nu ai habar cand trece timpul. E ceva fain in a te plimba in decembrie pe strazi la 18 grade si sa fie mandarine in pomi.  

Jumatate de zi am petrecut-o la plaja, sau mai bine spus pe faleza, stand cu ochelarii de soare pe nas, cu o cafea in fata, ascultand valurile, uitandu-ne la mare si gandindu-ma ca in vara asta nu stiu cat voi ajunge. 

Cred ca Valencia este o destinatie frumoasa de vara, ziua sa mergi la plaja, seara sa te retragi pe stradutele racoroase din Ciudat Vella, sa te plimbi prin Gradina Botanica, Gradina Zoologica sau sa faci excursii in afara orasului la Albufera. Plajele din afara orasului sunt spectaculoase, unele dintre ele chiar "blue flag beaches" cum ar fi El Saler, fix in inima Parcului natural Albufera. Mi s-a parut si plod-friendly la cati turisti umblau cu copilu din dotare si impingeau la carut. Atat de plod friendly incat un cuplu frumos si modern de parinti impingand la un carut dimineata au lasat un fum de iarba in urma cand au trecut pe langa noi intr-o dimineata. 

Noaptea de Revelion nu a avut focurile de artificii preconizate si nici petrecerea nebuna din Plaza del Ayuntamiento, dar dupa 12 noaptea cand toti au deschis sticle de sampanie si au inghitit cate 12 boabe de struguri, cate una pentru fiecare luna a noului an, ne-am indreptati cu totii catre El Carme, un cartier din orasul vechi, unde se deschideau barurile, se iesea afara in piatete si sa statea la povesti si trancaneli. Ne tot intrebam ce tot au spaniolii astia de vorbit mereu ca tare vorbareti mai sunt, dar si haiosi odata ce se imprietenesc cu tine !  

Nu o ratati indiferent de anotimp si acordat-i cateva zile. Mie asa mi-a deschis apetitul de plimbat si chiar mi-a inlaturat orice teama privind "calatoria cu burta". 

marți, 6 ianuarie 2015

Jurnal de sarcina fara diminutive (4)

S-a intamplat intamplarea sa ma las de fumat! 

Nu credeam sa pot si mai ales nu credeam sa vreau. Imi place gestul, imi place cum miros tigarile in pachet, asociez jazz-ul si blues-ul cu o fumul de tigara, imi place sunetul facut de bricheta cand aprinzi o tigara, primul fum atunci cand aprinzi tigara cu chibritul, imi place sa ies intr-un club si sa dansez cu o tigara in mana, imi place pe plaja dupa ce ies din apa cu mainile inca unde imi place sa-mi aprind o tigara. Cred ca imi vor placea mereu, dar in perioada asta am ales sa aman. V-am mai spus ca viata unei femei insarcinate este lipsita de placeri si vicii placute. Mie efectiv nu mi-a mai trebuit. Si daca mi-a trebuit, mi-au trebuit 3 fumuri si mi s-a taiat. Poate o sa-mi placa din nou candva sau poatge o sa accept si o sa las chestia asta care de fapt imi aminteste de mie de tineretea aia :) 


Intr-o alta ordine de idei, nici pofte ciudate nu am (asta daca dupa standardele voastre nu e ciudat sa vrei bauturi alcoolice). Am fost la Valencia intr-o minivacanta si na, when in Spain, am baut (a se citi mai mult gustat dupa unele standarde) sangria: buna, n-am ce zice. Dar stiti ce as bea? bai, as bea ceva cu vodka! o caipiroska fara sentimentul de vinovatie la pachet !