joi, 20 august 2015

Inca in tunel - a doua luna

M-am tot gandit ce ttitlu s-ar potrivi postarii si inca nu stiu daca am gasit unul bun. Asa ma simt, ca intr-un tunel. Intrevad luminita de la capat, dar habar nu am cand ajung. Am crezut ca suntem acolo cand a dormit prima data 6 ore legat. 6 ore !!! M-am uitat la ceas cand m-am trezit si am fost sigura ca s-a stricat. M-am uitat si la al lui C si m-a cuprins panica ca s-a intamplat ceva cu copilu'. Evident, chioara de somn, am verificat daca respira.Toate prietenele mele care au copii povesteau despre asta. Nu am crezut ca fiinta aia mica care uneori horcaie si sforcaie acum poate sa doarma atat de linistit.

Este ca si cum viata noastra frumos aranjata, titirita si cu totul pus la punct, ca atunci cand taman ce s-a facut curat si ordine si ajungeam acasa de la birou si totul era perfect,  a fost zguduita bine bine de tot si trantita de nu s-a vazut. E cam asa: seara dupa ce am incheiat ritualul cu baie, masaj, mancat, plansul de antrenament, leganat si cantat (nu radeti!!) stam in mijlocul vietii noastre (a se citi in balcon) cu cate o bere (a mea fara alcool) si ne recompunem. Cum e ?

Sleepy mi-a zis ca "it's about letting go". Grea treaba pentru control freak-ul din mine. Eu zic ca invat. Invat sa stau, sa astept, sa ma adaptez, sa ma joc. Nu cred ca in viata asta am scos atatea onomatopee si am facut atatea mutre si strambaturi ca in aceste 2 luni :)) 

 E o permanenta adaptare la ceva nou. Aici includ si umblatul nemachiata prin cartier (a se citi parc) cu parul strans in varful capului si schimbatul pijamalelor cu ceva haine comode care in curand miros a zer si sunt pline de lapte pe umeri. Am fost foarte incantanta de mine acum cateva saptamani cand mi-am scos hainele de vara si am vazut ca incap in ele. Nu mi-a trecut prin cap ca nu o sa apuc sa le imbrac vara asta si ca o sa investesc in tricouri simple de bumbac de la HM. 

Lumea ma tot intreaba mereu "Cum e?". Se uita ciudat sau fac o pauza cand le raspund sincer "Habar nu am !" Pe bune! Nu stiu sa spun. Nu pot descrie. In 90% din timp nu am nici cea mai vaga idee ce fac. Habar nu am cum trec orele unei zile. Nu stiu nici sa spun ce fac intr-o zi intreaga si daca incerc sa povestesc suna extreeeeem de plictisitor. C m-a intrebat de ce nu citesc ziua :)) !! S-a prins singur in urmatorul weekend cand a stat 24/24 cu noi. Evident ca l-am intrebat sadic daca a apucat sa mai citeasca si el un capitol din cartea aia de pe noptiera daca tot a avut un weekend linistit acasa :))) 

Cred ca de fapt totul se reduce la instinctul meu de supravietuire. Da, al meu! :) E simplu, nu mi-ar fi niciodata bine daca lui nu i-ar fi bine (a se citi "urla") si atunci, toata ziulica nu fac altceva decat sa "servesc" nevoile pustiului. 

Eu tot spun ca e ceva sado-maso in motherhood: pain and pleasure, te chinuie si iti place pentru ca din luna a 2-a se intampla minunea: iti zambeste ! Pfoa, si cand imi zambeste!! mi se pare cea mai tare chestie si ma da pe spate pentru ca din tot universul asta copilul meu imi zambeste MIE!!!

2 luni ! nici astea nu stiu cand au trecut. 

Hai ca mai sunt doar 214 luni pana face 18 ani! 


PS: promit sa ma opresc din numarat dupa ce trec colicile si ii ies dintii !