luni, 7 noiembrie 2016

Azi culturala bate bebeliceala

No, bine ! N-a mai scris de mult. Ma adun eu și povestesc de toate. 

Până una alta, am început sa ne organizam cât de cât să mai și ieșim din casă, să mai avem o viață socială și cât de cât culturală. 

Ne alegem piesele din timp, book-uim fie bunicii, fie bona (cea noua, long story cu aia veche) și purcedem spre cultura cu inima deschisă că ceva poate ”să mai fie ca înainte”. 

Duminica am fost la ”Visul unei nopți de vara” la TNB. Frumos, domne ! Alegem comedii sau povești frumoase că de drama și jelanie ne ferim că nedomită fiind sunt oricum predispusă. 

Puteam să supraviețuiesc unei seri de duminica la teatru fără să-l văd pe Claudiu Bleonț în chiloți și cum altfel decât cu paiete. Dar până la urmă, dl Bleonț are farmec. Mai ales in chiloți! Mai ales tanga!

Marius Bodochi, de data asta îmbrăcat, face un Tezeu cu aere de superioritate si un Oberon costumat memorabil.  Ăsta, adică "memorabil" este un cuvânt ce pica bine în cronici așa că o să-l folosesc cu larghețe pentru că ca mi-a plăcut de dl Bodochi. Menționez că ocoleam orice piesa de teatru cu el, traumatizata fiind de Bacantele.

M-am bucurat să o văd pe Daniela Nane jucând-o pe Titania și nu pe Maia Morgenstern, în felul acesta Titania a fost feminină, senzuală si nici nu a lăsat impresia că va ucide toți spectatorii sau pe Gheorghe Ifrim transformat în măgar sexual. Fie el și unul cu o bastârcă gigantică ca cea pe care mângâiau zanele și biciuiau elfii. Nu că aș avea ceva cu Maia Morgenstern, doamne ferește, dar așa mă sperie când e gravă și vrea să se facă înțeleasă, că mai bine bag capul între umeri și fac pe proasta. Mă rog, probabil și sunt, dar asta-i altă discuție și o lăsăm pe niciodata. 

Am apreciat și multitudinea de tineri actori din distribuție in rol de zâne și elfi. Faptul ca ei se împreunează atât de des pe scena o pun pe seama imaginației regizorului si a tinereții lor. Pana la urma, sexul place, trage si atrage, dar mai ales vinde. Menționez că generația tânără masculina de actori este posesoare de trupuri frumos lucrate, bărbi hipsteresti si entuziasm erotic de apreciat pentru niște zâne nu foarte senzuale si costumate in ceva ce seamănă mai mult a mumie decât a spirit al pădurii. Cu toate acestea, hăinuțele mulate si gheruțele roșiii le-au salvat si pe fete.

Piesa nu este recomandat copiilor sub 14 ani și până și asta m-a bucurat, că dacă tot fugim de copilul nostru nu avem musai chef de ai altora. 

Având in vedere ca "Am supraviețuit", "am apreciat", "mi-a plăcut" si "m-am bucurat", zic eu ca a fost o seara reușită !

Da, piesa este o clasică așa că nici nu o povestesc, nu o sa spun cât de genial a fost Shakespeare, ce satiră, ce idei, ce sugestii bla bla bla și nici poze cu Claudi Bleonț în chiloți nu las. Găsiți voi pe net!  Nu sunt nici critic de teatru, nici măcar cunoscător și nici nu mă dau. Nu pot totuși să nu mă întreb ce simțeau bărbații din sală când băieții aia tineri si frumoși biciuiau o pula gigantică în bot! 


miercuri, 20 iulie 2016

Concurența

Ajungem ieri în parc, cu mic cu mare și cu chef de dat în leagăn. 

Leagănul de copii era ocupat de un puști mai maricel (vreo 4 ani zic eu), dar bunica cum ne-a văzut ne-a spus ca de abia l-a pus acolo și că doar acolo o sa vrea să mănânce. Hrănea copilul de turtă dulce. 
Turtă dulce?! Whatever, îmi spun. Not my circus, not my monkey! Plecăm la tobogan. 

Mega fun la togoban. Piști super încântat prinde curaj și se da ținându-l eu de o mană, C de cealaltă. Se hlizește și la copilașul de 2 ani care se juca în jur și la un moment dat ne striga bunica cotropitoare a leagănului ca al ei s-a plictisit și avem voie la distracție.  

Hi hihi și ha-ha-ha, să înceapă distracția! Lipa lipa, luăm Deliciosu de mânuțe și ne îndreptăm spre leagăm când țuști mama plodului de 2 ani îl înfașcă pe fiu-su de-o aripă și bona de cealaltă și-l pune  pe al ei copil în leagăn, aruncându-i lui fiu-miu următoarea replică: 
hai tinere, mai repede data viitoare, ca ia uite concurența!”

Are you fucking kidding me!? Ce să fac? 
Să îi sar la beregată? 
Să îi spun că este o vacă? 
Să îi spun copilului meu ca „asta este, așteptăm, pt că nu ne-am mișcat repede și doamna s-a băgat în față”?

Ce îl învăț? 
Să își ia jucăriile și să plece? 
Să accepte idioții fără să spună ceva? 
Să facă scandal? 

Ce creștem? 

miercuri, 22 iunie 2016

Un an

Mă tot gândesc de ceva vreme cum să scriu asta. 
Un an. 

Cum să scriu despre ultimul an? Ar trebui să îmi fac ordine în toate gandurile și toate emoțiile, fricile și bucuriile. Mi se pare greu. Mult mai greu decât anul care a trecut habar nu am când. We made it! Primul an! Da, da, sună mai draguț ”primul an”! Primele 12 luni. Fix acum un an, la ora la care apare articolul asta habar nu aveam că o să nasc și habar nu aveam ce mă așteaptă. Am vrut să fac o lista cu treburi pe care aș fi vrut să le știu dacă aș naște a doua oară. Nu contează. Viața bate filmul nu este un clișeu. Este realitatea mea de zi cu zi. Mi le-ar fi putut spune oricine. Unele mi le-au spus. Nu existau. Nu contau. Mie nu mi se puteau întâmpla. Sigur că nu ! Mi s-au întâmplat altele. 

Am mai spus-o: nimic, dar absolut nimnic nu m-ar fi putut pregăti pentru ce a urmat. Pentru privarea de somn, pentru primele luni în care m-am simțit prizoniera unei vieți pe care nu o mai recunoșteam. Pentru amalgamul de sentimente. Pentru întrebările la care nu am găsit răspuns. Pentru momentele în care mă îmbărbătam de una singură. Pentru clipele când mă simțeam cea mai denaturată mamă și cea mai nepotrivită femeie din lume să fie mamă. Pentru dățile când m-am gândit să fug și nu aș fi putut să plec nici până în capul străzii. Pentru primul drum în afara casei singură (ok, a fost la ghenă! who are you to judge? parcă plecasem în concediu!) Pentru că încă nu cred ca pot descrie sau explica ce înseamnă ”mamă”. Pentru cum simt că niciodată nu va mai putea fi gol. Pentru necondiționare. Pentru renunțarea benevolă. Pentru descoperire și redescoperire. Pentru mirare. Da !Cred că ăsta este cuvântul: mirare. Un an de mirare! Un an în care tot ceea ce era în jurul meu până atunci s-a zguduit și fiecare piesă s-a aranjat în alt loc. Unele încă plutesc și își caută locul iar eu încă mă mir că pot să simt atâtea.

A fost cel mai scurt an. Cele mai rapide 12 luni care păreau o eternitate și în 22 iunie 2015 nu mă puteam gândi la 22 iunie 2016. Mă uit la filmulețe și poze de când avea Piști 1-3-6 luni și mă mir. Mă mir cum așa denaturată și dezbracată de orice apărare îmi construisem am reușit să ajungem aici toți trei. Yup, we must be pretty cool. Noi trei! Ghemul ăla mic cu care îmi era teamă să rămân singură și la care mă duceam noaptea să văd dacă respiră ne-a adunat și ne-a arătat că putem mai mult. Ghemul ăsta mic ne arată în continuare că putem. Ghemul mic azi face un an ! Noi trei facem un an!

Tot nu reușesc să îmi adun gândurile. Nu mai știu de câte ori am plâns în asta 12 luni dar de multe alte ori am râs și de un milion mai multe ori m-am mirat. De el, de noi, de cum poate să fie și de cum se șterg toate cu buretele cu un zâmbet.


marți, 14 iunie 2016

Despre dor, reset și prieteni. Amalgam

Fugirăm din nou. De data asta la Londra. 3 nopți! 
Ne-am resetat, plimbat (mărșăluit în medie 12 km/zi, ca de obicei) și revelat.

Am decis că este grea chestia asta cu puericultura. Mult mai grea decât mă așteptam. Este o decizie luată rațional și implementată emoțional.

Adică în ultima seară stateam cu câte o bere în față și ne uitam la poze cu Piști. Am compensat cumparându-i haine cu tona. Mi-a fost dor să-l amușin în timp ce adoarme în brațele mele sau să ne fugărim în 4 labe prin casă.

Mi-a fost atât de dor de el încât în avion am bocit de mila unui bebeluș care plângea. Și tot plângea. Bietul bebeluș a plâns până la epuizare. A adormit și pe urma a plâns din nou. Pe vremuri aș fi înjurat părinții. Acum îmi șroiau lacrimile și mă gândeam la copiii din orfelinat care după ceva timp renunță să mai plângă pentru că înțeleg ca nu mai vine nimeni la ei. Nu știați? Uite aici. Pe mine m-a rupt în două. Cred că niciodată plânsul unui copil nu va mai fi la fel pentru mine. Da,da,da! Maternitatea m-a schimbat. 

Ce mi-a plăcut la Londra? si aici nu includ muzeele (slavă cerului că mai mult de jumătate dintre artefactele lumii sunt aici, luate de imperiul britanic, și nu la mâna ălora de le distrug sau le vând pe piața neagră)
- am văzut cei mai grași porumbei din lume. mergeau precum rața de grași ce erau 
- cărămizile
- veverițele prietenoase
- magazinele de ukulele
- Primark 
- les Elephantes bizzare ca fundal sonor în Primark 
- berea ALE mai mult decât aia IPA 
- restaurantele (Shoryu în mod special)
- Brâncuși la New Tate Modern, chiar dacă unii credeau Măiastra ceva sculptura egipteană (pe bune!) 
- amalgamul de de toate

Ce nu mi-a placut? 
Habar nu am. 
Ah! Nici macar ploaia nu m-a deranjat. Cred că eram atât de pregătită psihic pentru asta încât am decis că nu mă va interesa. 
M-au durut oamenii străzii. Nu mi-au plăcut contrastele. Mi-a facut dor de Asia. 

Ce m-a enervat în ultima vreme? 
Două categorii de oameni: ăia care calcă în picioare limitele și nu se prind de ele pentru că tu nu le-ai trasat cu paru ci ți se păreau subînțelese și cei pe care îi credeau prieteni și uită că erați când nu mai au nevoie nici măcar de umărul tău. De fapt m-au dezamăgit. 
Orlando și cele 3 milioane de oameni din Romania care au semnat pentru schimbarea definiției căsătoriei. Sunteți niște cretini! 

Altfel, toate bune și vine ziua mea. 
Nu îmi place, nu fac niciodată mare caz de ea, nu vreau cadou ceva în mod special și nici nu mă abțin tot anul să-mi iau ceva doar pentru a primi de ziua mea. Fac un singur lucru, dau reset. Da, de ziua mea, dau reset și de cele mai multe ori o fac plecând undeva și mărșăluind cu C. De fapt îmi plac cadourile simple simple. O carte mă dă pe spate pentru că îmi imaginez că cine mi-o dă a găsit ceva în ea și împarte cu mine. Unul dintre cele mai mișto cadouri a fost un CD făcut de un prieten care mi-a și zis că nu a avur bani să-mi ia ceva și mi-a făcut un cd cu muzică. Loved it! Încă îl am și încă îmi place după mai bine de 10 ani.

Știți ce? Dacă vreți musai să faceți ceva pentru mine de ziua mea. donați! Da, pe bune! E mai simplu așa. E mai bine decât aia cu banii în plic (horror), flori scumpe (skip the flowers! nu țin!) sau chestii de complezență. 

Azi e melacolică. 

vineri, 3 iunie 2016

Două la rând !


What's in a name? that which we call a rose

By any other name would smell as sweet!


Iete, da ! Oricum aș da-o și oricum aș încerca sa-i spun, momentele penibile sunt momente penibile. Iar eu am avut două la rând. yup, în două zile consecutive! Sunt bună! și când îmi iese, domne, îmi iese! 
Asa sau zeii au un umor ciudat !   

Momentul no 1
....... să-i spunem ”I m tasty and I know it
Se face că mă duceam eu la proceduri corporale propice verii. Un soi de prosciutto cotto să-i zicem (cine știe, înțelege).. Ajung la salon, mă hlizesc cu fetele și mă duc la vestiar. Repede, repede arunc hainele de pe mine, inclusiv chiloții cu Miss Piggy care spune ”I m tasty and I know it”, pun din ăia de unică folosință, arunc neglijent haltul pe mine și ies ca o furtună să traversez recepția să mă apuc de treabă că doar de asta am venit. Hai să spunem doar ca nu este un salon exlusiv dedicat femeilor și că deși pe ușă anunță joia ca fiind ziua bărbaților...
Yup ! I flashed the girls !!! Hit and run, baby ! Ar fi putut să mă înghită pamantul exact în secunda aia și gata! 
The rest is history...

****

Pentru momentul penbil no 2, sigur mi-ar fi fost de folos să fi fost Miss Piggy la vedere, dar unu că eram îmbrăcată și doi că Miss Piggy era deja în mașina de spălat. 

Pentru o mai bună imagine, fac din nou apel la imaginația voastră. 
Vă rog să vă imaginați Piața Universității aglomerată. În mojlocul zilei, cam atât de aglomerată. Fix în rond, venind dinspre Romană urmând să cotesc spre Rosetti, îmi moare mașina. Mașina lui C, care de luni de zile stă în fața blocului pe post de depozit de cărucior și pe care o luasem din motive logistice. Dead! O cheie. Nimic. Mai dau o cheie, tot nimic și becul de lipsa benzină se aprinde. Autobuz în spate, multe mașini în jur și frigiderul meu plin de carne. Nu am crezut că vreodată mi se va întâmpla. Niciodată! Eh, totuși există o speranță! Sunt femeie! Cineva mă va ajuta!
Nope! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a dat jos din mașina proprie și personală să o ajute pe tâmpa care se chinuia să împingă Opelul break! Noroc cu polițistul care a apărut și m-a ajutat să o împing din mijlocul drumului și m-a direcționat spre benzinăria din spate de la Inter. Am plecat cu capul în pământ și frigiderul plin de carne. Pe drum l-am sunat și pe C. Nu știam dacă să râd sau să plâng, dar am zis că mai bine râdem și mă duc la benzinarie că sigur se rezolvă. 
Nope, again ! Se pare că nu se mai vinde benzină în recipient de plastic. Trebuie recipient special, de care nu aveau sau canistră care costă 80 ron. Portofelul meu număra cu tot cu mărunțiș 49,5 ron. L-am sunat pe C și aici C vine și de la Cavaler pe cal alb care s-a pornit spre mine. Tot 45 de minute mai târziu, când ne-am întâlnit la mașina și s-a urcat în ea, vă las să ghiciți! DA! A pornit! La prima cheie ! Se pare că pe lângă plutitorul amețit, mai are o șmecherie! O lași 10 min și încerci din nou. Sigur ajungeam la benzinarie! 
Nu am mai turuit. C râdea.Am pus capul în pământ și am pornit-o spășit spre casă. 
Doresc pe această cale să le doresc 20 de ani de sex prost cel optjdemii de soferi care se aflau în rond la Universitate ieri pe la amiază, pentru că sexul prost este mai nasol deât lipsa lui! 
Arde-i-ar pe mațe, vorba unei clasice! 

miercuri, 1 iunie 2016

Oamenii de pe planeta ta..

Da, am început de aproape o luna să scriu despre vacanța de 1 mai și nu am reușit să termin.

Da, m-am întors la birou și nu, nu este rău, dar nici despre asta nu am chef să scriu. E bine, nu e de plâns.

Timp (asta cu timpu-i scuză proastă) chef, inspirație, habar nu am ce nu am. Știu doar că nu scriu.

azi e 1 iunie !

La mulți ani copilului frumos din noi, fie el pitit, la vedere, vesel, curios, speriat, trist sau jucăuș. Doar nu-l lăsați să se ascundă la nesfârșit.

Îmblănziți-vă...


marți, 3 mai 2016

Just be

Când plouă (și Piști doarme) devin melancolică. Nu tristă, melancolică. Dacă mai pun și muzica potrivită, filmul este complet. Știți că toate momentele din viața mea au un soundtrack și pentru fiecare clipă mă regăsesc într-o melodie. Ziua asta imi suna a Katie Melua si a 9 milioane de biciclete.

Ziua asta și ceva timp liber lasă loc la filozofări și gânduri la cai verzi pe pereți. Mă tot gândesc de ceva vreme la oamenii mei. Nu, nu m-am apucat de citit Socrate, filozofări despre prietenie și nici nu dau copy-paste la citate inspiraționale a la Teo și Poptamas. Mă macină ceva gânduri pentru că mi se pare ca se adeverește ce a proorocit într-o seară ploioasă și ușor rece, să fi fost un început de toamnă și să fi tot trecut vreo 10 ani de atunci, la o ciocolată caldă (pe atunci nu beam vin) o tipă care pe atunci nu îmi placea în mod deosebit, dar ale cărei vorbe  îmi tot umblă prin minte de ceva vreme: ”lumea se cerne”. Nu mai știu nimic de ea de foarte mult timp. Nu eram prietene, deși era o tipă mișto. Cam prea cool și prea mișto ca să ne placă de ea mie și prietenelor mele. 

Nici nu mai știu câți eram pe atunci. Dar știu că aș fi putut jura că nu se poate, că este imposibil și că cine spune că ni se vor separa drumurile este un cretin. Nu ne-a spus nimeni. Nu am crezut nici atunci când s-a întâmplat. De câțiva m-a despărțit o vară în care nu ne-am văzut și nici nu ne-am lipsit unii altora, de alții niște cuvinte aruncate aiurea și o sticla de apă rece turnată în cap (la propriu! yup! i did it !). Alții s-au desprins ușor ușor pe nesimțite. Una a plecat din țară fără să spună un cuvânt. Nu știu de ce a fugit și de mine în fuga ei de alții. Eram prietene. Poate nu am știut să o ascult când a avut nevoie și mi-am dat seama de asta prea târziu. Alții, deși au plecat știm unii de alții și de câte ori ne vedem parcă nu au trecut mai mult de 2 zile de la ultima cafea. Unii s-au căsătorit și au fost adoptați de alte grupuri. Câțiva s-au retras pentru că de la un moment dat nu au mai vrut. Și e ok și așa. Foarte foarte puțini efectiv m-au dezamăgit atât de tare și m-a durut atât de rău încât niciodata nu va mai fi la fel. Credeam că mai suntem câțiva și de fapt eram și mai puțini. Cred că despre ei e vorba. Și uite tot așa lumea s-a cernut și ea a avut dreptate. 

Am mai rămas totuși câțiva, dar nu despre aștia de au rămas este vorba. Ei sunt cei mai mișto oameni și cei mai deștepți și cei mai cei și sunt ai mei și am trecut prin atât de multe și tot ne iubim și știu dacă le e bine sau nu după cum răspund la telefon. Este vorba despre ăia de nu au înțeles că prietenia e ceva mai mișto decât familia și chiar mai mișto decât îndrăgosteala. E mai mișto decât orice pentru că în prietenie nu suferi, nu ești înșelat, nu ești obligat și nu poți forța nimic. Ea este și gata. În prietenie trebuie doar să fii. Să fiți. Dacă e cu forțare, nu e.  

So this is kind of good bye. Pentru toți de au fost și cumva au ales sau au lăsat să se aleagă pentru ei să se cearnă. I love my people. Simt cumva că fiecăruia de a trecut sau a rămas trebuie să îi mulțumesc pentru că fiecare a lăsat câte ceva. Cred că ne contopim cumva de ne lăsăm părți frumoase în fiecare om de-l întâlnim. Fie și pentru o secundă. Cred că pentru fiecare amintire frumoasă și pentru fiecare zâmbet de îmi trezește, chiar și în zilele astea melancolice, trebuie să fi făcut eu ceva bine.


marți, 12 aprilie 2016

Haihui cand face mintea pui

Mi se tot aduna multe in cap. Atat de multe incat C spune ca par desprinsa total si cu mintea in alte parti.

Duminica eram cu mintea in nori si frunzele ce frematau. Nu va place cum e inainte de ploaie? E o combinatie de calm, asteptare si nerabdare. Asa, ca o adolescenta care isi asteapta prietenul la intrarea in parc si se fastaceste, isi freaca mainile, se uita la cer, inspira, se intreaba, expira, se uita la ceas, face planuri si de abia aseapta. Cam asa mi se pare mie ca e pe strazi inainte de ploaie. Cand toti fug spre casa si masini mie imi place sa ma plimb. De abia atunci incepe sa imi placa in parc. Sunt o ciudata. Prefer parcul gol, plouat, batut de vant, innorat si ud pentru ca atunci este gol si nu trebuie sa vad in jur hoardele de parinti si bunici care supravegheaza copii nelasati sa faca lucrurile cum vor ei si mereu corectati sa faca cum "trebuie". Nu trebuie. domne, nimic pe lumea asta ! Si nu, ploaia nu ma mai deprima de mult. Cam de cand l-am cunoscut pe C. (blushing now) 

Toata ziua am avut starea aia de neasteptare si gandul printre frunzele din parc. Pe de alta parte ma si gandesc si tot gandesc despre cum o sa fie prima plecare cu avionul penru Pisti, despre cate trebuie sa impachetez si sa iau cu mine, despre cum o sa fie vacanta, despre cum si cand o sa ne mutam, despre cum o sa fie cand ma voi intoarce in mai la birou, si cum o sa ne reorganizam, despre, despre , despre.... et voila, ca iesi si soarele! Asta cu soarele de primavara si ba in tricou, ba cu cardigan, imi duce gandurile in alte parti. Printre nori pufosi. Intinsa pe iarba, cu casti in urechi si ochii-n grasii astia de se plimba pe cer. Sunt razlete gandurile mele. Ba se plimba, ba fac piruete, stau putin si o iau din loc. Nu pot nici macar sa le adun cat sa scriu postul asta.

Imi place cum suna Minor Victories. De fapt, ei suna asa a Goldfrapp meets Royksopp si cred ca mai mult mi-a placut cum suna numele lor. Da, da, fiecare zi in care zambesc, fiecare zi in care am cateva clipe sa visam, fiecare zi in care am ragazul sa expir luuuung, sa vad frunzele, sa aud muzica mea in casti, fiecare zi frumoasa este o victorie mica fata de nasoleala asta de care dam daca deschidem televizorul sau avem nenorocul sa dam peste "trebuie".  


luni, 4 aprilie 2016

Panseuri

Cand am scris eseul despre Iona in clasa a 12-a, nu mi-a trecut prin cap ca asa ma voi simti seara de seara strangand jucarii: ca in burtile balenei. There is no way out ! si daca te grabesti prea tare, calci pe un cub. 

****

Eram pe balcon zilele trecute. Nu, nu intindeam rufe si nici nu udam florile. Fumam o tigara la cafeaua de dimineata. Deliciosu era in sufragerie. Il vedeam prin usile de sticla. Mi-am intors capul cateva secude si cand am revenit l-am vazut in picioare. Se ridicase sprijinindu-se de usi. M-am obisnuit de vreo luna sa-l vad biped, dar mereu sprijinit de canapea sau masuta de cafea, mereu langa el sau in spatele lui. Niciodata din fata.  9 luni jumate, biped frontal! Nu eram pregatita pentru imaginea asta !

*****

Ma laudam cu niste poze cu Pisti. Baby's got blue eyes. Big blue eyes. Ocean like blue. (proud mamma here). Una dintre prietenele mele (femeie cu suflet mare si mereu cu gandul la iubire, mama a doua fete) m-a intrebat daca m-am gandit la cate fete vor suspina dupa ochii astia deep ocean like blue. Hmm, nope ! Not a thought! Not once! Sunt mama de baiat ! Ups...sindrom de soacra detectat !!! 

****

De la soare mi se trage, dar iar am chef de duca si de vazut marea. Marea mea! Aia care miroase a zen si cu valuri care imi aduc ceva. Marea mea care ma asteapta an de an. Marea mea cu plaja pustie si cu nisip cu scoici. Marea mea pana la care conduc cu muzica tare si pe care o aud de cand trec de Fetesti. De fapt, am dimineti cand ma trezesc si o aud. 

Azi, atat :) 


marți, 29 martie 2016

Si a fost Roma

Da, am fost atat de stresata de aceasta prima plecare incat cu 2 zile inainte am dus copilul la control la medic ca sa aud cu urechiusele mele ca totul este ok. Nu, nu am facut programarea special pentru asta, oricum trebuia sa mearga la control dupa pneumonia-enterocolita-infectia urinara din februarie. Eh, hai, trebuia sa o fac si pe asta si trebuia sa aud ca este bine.

In dimineata plecarii ne-am trezit mai devreme decat trebuia, adica mai devreme de 6. Nu pentru ca ne-ar fi trezit Pisti ci pentru ca eram amandoi atat de surescitati, mai ceva ca inainte de plecarea in prima tabara. 
Am fost tentata sa il iau in brate si sa-l tin asa dormind lipit de mine. L-as fi tinut mai mult decat niciodata. L-as fi facut mic mic si l-as fi pus in rucsac. L-am lasat sa doarma. 

Am fost atat de ametita si de oboseala si de emotii ca am plecat cu un cercel de argint si unul de ceramica verde. Nu m-am prins pana seara la hotel. Am ras si i-am pus in geanta. Dimineata i-am pus asa desperecheati in urechi si mi-a placut de cate ori treceam pe langa un geam sau o oglinda sa ma uit la ei. Elefantul din India si banutul de ceramica verde din Vama. Mi-a placut sa iau cu mine si povestile astea doua. Cumva, Andreea de 25 de ani era cu mine.
Mi-am impus sa nu sun acasa decat de 2 ori pe zi. Mi-a iesit. In prima zi cu efort, in a doua mai usor si in a treia deja stiam ca ajung acasa si o sa pot sa-mi amusin copilul. Maripopins rules! Jur, femeia asta este mana cereasca in viata noastra! Mi-a raspuns mereu calm, mi-a povestit singura tot ceea ce as fi vrut sa o intreb si mi-a dat un sentiment de caldura si siguranta.

Si a fost Roma...ah, da, Roma!
Au fost 3 zile si 2 nopti care nu stiu cand au trecut. Ne-am trezi devreme si am umblat pana seara tarzu. Am bantuit pana am facut basici in talpi, La propriu. Nu, nu m-am incaltat ca proasta ci doar mi-am pierdut exercitiul city break-urilor cu C si a turelor de aprox 10 km/zi.

Am bantuit toate strazile si ne-am plimbat ochii pe toate zidurile. L-am cautat pe Caravaggio si am decis ca Raphael a fost sigur un pupincurist care a descoperit photoshop-ul si de asta a fost atat de popular. I don't like popular! I like bad boys, deci Caravaggio e mai pe gustul meu si am facut un mini quest sa gasim cat mai multe. Am ratacit prin Trastevere si daca ajungeti la Roma, musai musai sa va plimbati pe aici, ca doar nu vreti sa va calcati in picioare la Fontana di Trevi, sa stati cu orele la Coloseum sau sa mancati scump si uneori prost in zona turistica. N-am pozat mai nimic. De fapt, eu nici nu am luat aparatul foto. Ne-am plimbat de mana, ne-am petrecut ore in sir cu ochii-n tablouri, case, Tibru, flori atarnate la geam, italieni bine imbracati, am cautat statui de daci si ne-am trezit cand romantic asa cum stateam noi la o masuta, cu cate un pahar de vin si o portie de paste, am auzit o muzica de acordeon si totul dar absolut totul se lega ca o voce nazalizata sa rupa filmul cantand "fotoliul din odaie s-o carte ce-ai lasat-o pe noptiera....". Priceless! Doamna canta, asa, interbelic! A spalat totul nenea cu saxofonul din Villa Borghese. Am dansat in parc. Da, asa ca pustii de 16 ani in mijlocul aleei. Habar nu am daca se uita sau nu cineva la noi. Intr-un mod egoist si poate de neinteles pentru altii, am fost noi doi de cand suntem trei. Am fost noi doi in tot parcul  ala mare si frumos. Ne-am intins pe iarba si cand nenea cu saxofonul nu s-a mai auzit, am auzit undeva departe Strangers in the night cantat la trompeta. Am stat la soare, cu capul in iarba (oricat de cliseistic ar suna) si puteam sa fim oriunde si habar nu aveam de timp. Somehow, asta ne-a dat reset.

Ne-am gandit ca "there is life after the baby" si ne-am infoiat in mandria noastra de parinti independenti. Deci, da, se poate ! Am bookuit deja urmatorul city break. 3 nopti sa fie ! aham! curaj, nene! we can do it! yes, we can! 

La intoarcere, in avion, ne-am petrecut 2 ore uitandu-ne mai intai pe telefonul meu si pe urma al lui C la poze cu Deliciosu. Cronologic, din iunie anu trecut pana acu! Si cand am terminat pozele am trecut la filmulete! 


Intr-o carte absolut geniala numita "De la Napoleon am invatat sa nu ne spalam" am gasit o lista de chestii pe care le-o datoram italienilor: mortarul, Vespa, antipasti, libertatea religioasa, Adriano Celentano, gipsul, Toscana, cimentul, fereastra, sistemul bancar, Barilla, Capela Sixtina, gondolierii, monedele, luna iulie, Chianti, Mona Lisa, fabricarea sticlei, Versace, calendarul iulian, bunga bunga, Stadivarius, paine si circ, Michelangelo, cel dintai pod peste Rin si Leonardo da Vinvi. Loved it !!! 


PS. cum papucii soricelului pun tastatura in romana in windowsu asta nou?!

marți, 22 martie 2016

Despre baieti si haos

Stiti reclama aia cu mama bolnava si casa in haos? Bai, e reala si viata bate flilmul! E ceva cu baietii si haosul. Lor efectiv nu li se pare ca el s-a produs. Ma rog, incep cu inceputul, adica cu dimineata.

Duminica trecuta am zacut juma de zi cu o neanuntata viroza. Baietii mei, dragutii de ei, m-au lasat sa bolesc pana pe la 11.  Cand m-am trezit si mobilizat sa fac un pas in afara dormitorului, am dat cu ochii de cartile scoase din rafturile de jos ale bibliotecii, casca de motor a lui C rasturnata si papucii bonei rasfirati printre carti. Mi-am facut curaj si m-am indreptat spre sufragerie. Cadrul usii era blocat cu un scaun rasturnat si spatiul dintre picioarele lui umplut cu perne. Toata sufrageria arata ca un ring de lupte intre jucarii, cazemate facute din cuburi, girafa si xilofonul in avangarda, antemergatorul pozitionat precum o catapulta, atomul atomizat sigur avea si el un rol in toata amplasarea asta strategica, dar nu m-am prins care iar salteluta de activitati cred ca era reduta ce trebuia cucerita. 

Din bucatarie se auzeau o galagie dubioasa, ceva lovituri, apa curgand la chiuveta, radio zumzaind si iar bocnete. Peste toate astea se auzeau clar baietii mei tipand/chiuind/whateverthatsoundis-ind! 
"Oh, Doamne! Trebuie sa ma duc acolo" 
In drum spre bucatarie, vad cu coada ochiului lumina aprinsa in baie iar pe marginea chiuvetei toate cosmeticele rasfirate, hainute atarnand de usa, prosoape aruncate pe jos si sosete ude pe marginea dusului. 

Nope! Asta nu mi se intampla mie! Nu azi! Nu cand imi este rau! Este duminica! Si Barbosu', pana si el, s-a odihnit in a saptea zi!

Mi-am tarat mucii pana in dreptul usii de la bucatarie si m-am uitat prin geamul ei. Imaginea a fost fix cea de care ma temeam! Deliciosu era in ceea ce candva probabil fusese scaunul lui de masa alb, acum o chestie zoioasa decorata cu bucati de covrig si biscuiti. Deliciosu era si el decorat cu biscuiti pe toata fata si piure de ceva pe bluza. Masa era plina de farfurii, farfuriute, canute, cesti, tacamuri, pe aragaz vreo 2 ibirice si o tigaie si C in dreptul chiuvetei curatand legumele pentru pranzul lui Pisti. Curatand in chiuveta peste canile puse acolo probabil in asteptarea Zanei vaselor murdare. Radio zumzaia ceva muzica dubioasa si peste toate astea, tata si fiul comunica: tatal zicea "haaa", fiul repeta si dadea cu mainile in tavita, tatal zicea "heeee-heee-ha", fiul repeta si dadea cu mainilie in tavita. 
Wtf?! Should I stay or should I go?! Casa in haos! Ma stiti control freak, da? Ei bine, un control freak apreciaza si ordinea. Am deschis usa dintr-o nevoie de a-mi apara casa de tot haosul acela si deja ma gandeam in ce ordine si cum sterg. In secunda doi, toate privirle au fost atintite pe mine si amandoi au inceput sa scoata chiote de fericire ca ma vedeau! 

Replica lui C mi-a sters din gand orice revolta. Cu ochii umezi, mi-a spus: "am facut si eu ce am putut! Pisti nu are stare!" 

Oh, Doamne ! Baietii sunt niste mostri! 
 Iar eu am facut unu' si acu am doi! 

sâmbătă, 19 martie 2016

Duce-m-as

Ma apuca asa cateodata un dor de duca. Are legatura cu vremea. 
Pe mine nu ma apuca niciodata cheful de iesit din casa cand afara e urat, asta inseamna sub 10 grade si nor. Daca mai e si cu apa din aia uda si rece, deja pot sa trag si draperiile, nimeni nu se mai supara. 
Joi iar am avut treaba pe la Romana. In drum, m-am oprit si am stat la o poveste cu o prietena. Fata, normala la cap si politioasa, m-a invitat la ea acasa. Noroc ca si ei ii place soarele si a inteles de ce i-am zis ca mai bine stam in fata blocului, bem o cola la cutie si fumam o tigara, mai ceva ca in liceu. 

Nu, postul asta nu are legatura cu legea anti-fumat. O iau ca atare si gata. Nu consider fumatul ca fiind normalitatea si pana la urma o sa se gaseasca ceva solutii mai relaxate. 

Postul asta este despre dorul de duca. Nu ala de il aveam dupa ce nascusem, ala era de fuga. Despre dorul ala de umblat pana nu iti mai simti talpile, despre atunci cand mergi cu ochii pe pereti la propriu si cand nu mai conteaza obiectul ala prins pe inchietura stanga care arata ceva conventie de prea multe ori legata de "trebuie". 

De fapt, ne si ducem saptamana viitoare in primul city-break fara Pisti. Il asteptam de vara trecuta. Este prima data cand plecam fara el undeva si stam peste noapte. 2 nopti. 2 npti in care nu ma voi trezi sa fac biberon cu lapte (jur ca daca ma trezesc de una insugra in toiul noptii imi dau palme). 2 dimineti in care nu ma voi trezi la 6 pentru ca cineva mic si plictisit bate cu mainile in tablia patului si se distreaza copios. Daca ma voi trezi pavlovian la 6 dimineata, jur ca imi mai trag 2 perechi de palme. Pe bune ! 2 nopti la hotel, 2 mic-dejunuri fara Pisti impeticit printre picioarele scaunelor sau cu el in brate. 3 zile de umblat cu ochii pe pereti si fara piure de mere pe bluza.  

Nu, nu ma astetam sa-mi fie simplu. Acum cateva seri, Deliciosu Muciosu adormise in bratele mele cumva tinandu-mi in brate bratul. Ma uitam la el cum respira regulat. I-am facut  cu privirea conturul fetei, al ochilor, obrajii pufosi, barbia mica, gura usor intre deschisa, fruntea rotunjita. I-am mangaiat degetele si m-a apucat de mana. A oftat. Am oftat si eu. Unde plec? 2 nopti! unde plec eu 2 nopti departe de el? Atat de departe incat nu pot ajute intr-o ora la el. Ce mi-a venit mie sa plec prima data 2 nopti si cu avionul? Sinaia nu imi mai placea?  Sigur ! City-break! Ca nu puteam sa facem city-break cu Deliciosu prin Herastrau! Da, da, stiu! O sa fie totul bine ! Si da, Maripopins e supercalifragilistica si lui Pisti ii place de ea si ei de el si va fi totul bine. 

Am un nod in gat. Ma gandesc sa-i instalez skype pe telefon bonei. O sa ne iasa ! Trebuie sa iasa! Mai nene, si daca ne iese .... :) 



PS. unde papuci unt diacriticele in windowsu asta nou? 

marți, 15 martie 2016

Random thoughts & memories

O strada lunga, piatra cubica, copaci de-a lungul ei, case de-a latul, poarta care-mi place mie, pe dreapta cele doua case idendentice, inca o intersectie, in fundul strazii stiu ca e garla. Si gata ! am ajuns! Casuta retrasa in fundul curtii, cu multe fori la strada, cu gard de lemn si poarta din fier pe care o poti descuia daca stii cum sa bagi mana. E o chestie de cartier, toti vecinii stiu cum sa faca treaba asta, dar nimeni nu o spune sus si tare. E un soi de cod. Oricum, nu o faci la oricine. 

Intru in curte. Curtea asta are mereu ceva racoritor. Chiar daca in strada sunt 40 de grade, aici e racoare. De la bolta de vita, de la florile pe care bunica-mea le ingrijeste. de la cismeaua din curte sau efectiv pentru ca e o alta lume. Cand eram mica, dupa poarta, langa magazie, exista un curcan. Acum nu mai e nimic. Nici bolta nu stiu cum o sa fie anul asta, nici florile nu stiu pentru cine vor inflori. Nu stiu cine le va vedea si nu stiu pentru cine va face rod ciresul pe care il culegeam cocotati pe magazie. Acum nu mai e nimic. 

At some point, se duce cate o lume, se stinge si undeva, in coltul mintii ramane aprins un felinar care lumineaza curtea cea mica si mereu plina de flori, cu cismeaua cu apa dulce si cele doua trepte de la intrare cu cate 2 banuti in ele. 

Acum nu mai e nimic. 


PS. imi incloltea in minte devreo saptamana ca trebuie sa exorcizez asta. Niciunii nu o aratam si totusi cu totii inchidem ochii si vedem curtea aia, unii de acum 30 de ani, altii de acum 60. Fizic, nu mai e nimic. 

marți, 8 martie 2016

My Mary Poppins

BONA !!! 
Da! finally! a venit ! 
Nu pot spune decât că am fost o tâmpită că nu am vorbit cu ea să vină de la bun început! M-ar fi scăpat de atâtea și atâtea chinuri (auto induse cele mai multe dintre ele)! 

Hold your horses! nu îmi este cea mai bună prietenă, dar femeia este foarte ok cu Deliciosu! Puștiul s-a lipit de ea din prima clipă iar ea a știut cât să se apropie de el fără să îl invadeze sau să îl sufoce. A știut ca atunci când îl ia prima dată în brațe, el să mă vadă pe mine. A știut să se așeze pe jos și să se joace cu el, să asiste mai întâi la mese lui și să nu insiste să adoarmă cu ea daca unul dintre noi este acasă. 

Cum este viața noastră acum? Ușoară!
Ea vine la 8.30 și îl preia cât noi doi să putem bea un ceai împreună și se ocupă de pregătit gustarea de ora 10. Până la ora 17 când pleacă. se joacă cu Piști, îi pregătește masa, face ordine și curățenie cât el doarme și este la dispoziția lui 100%. Dacă sunt eu acasă, mă scapă de toate treburile administrative iar eu am timp să mă joc cu Deliciosu fără să am o mică și enervantă voce care îmi șoptește ”e praf pe noptieră..ar fi cazul să ștergi praful” sau  ”iar nu ai spălat castronașele și nu ai pus biberoanele la sterilizat”. 


Pe bune ! Este mană cerească! Am putut să plec la un banal epilat fără să fiu nevoită să mobilizez pe cineva să stea cu pusștiul și nu am alergat ca disperata înapoi! Stau și mă joc cu el fără să fiu cu ochii pe ceas pentru că se apropie ora mesei și trebuie să curăț legume și bla bla bla. În plus, every body knows cât de mult îmi place mie chestia asta cu ”trebuie”!


Femeia nu este Einstein dar știe să crească un copil. Nu îi va citi în 4 limbi străine, dar îi cântă și face ca toate animalele pentru el. Nu îi va răsfoi albume de artă dar se joacă cu cuburile colorate și îl lasă să scoată cărțile din rafturile de jos și îl lasă să se murdărească când molfăie la un covrig. 

Ok, cross my hart, hope to die, put a nidle in my eye, am avut un  sentiment de vină când am ieșit pe ușă prima dată și l-am lăsat în hol în brațele bonei, uitându-se după mine. Da, după ce am închis ușa primul impuls a fost să o zbughesc pe scări spre ieșire, dar de fapt, mi-am imaginat că fac asta și am stat un pic în fața ușii închise, mi-am ținut respirația și am ciulit urechile. L-am auzit râzînd. Yup, râdea cu bona!

Am tras aer în piept și am concluzionat că după Colici, Diversificare și Somn, the big B is here ! Bona! Finally ! 

luni, 29 februarie 2016

Noi în pat, el în pătuț

Eu îmi fac filme! Adică, în viața asta. uneori, despre unele chestii. îmi fac filme. Yup, pentru că sunt un control freak, îmi derulez eu în capul propriu și personal un film despre cum vor fi lucrurile pentru ca în felul ăsta stupid îmi imaginez că o să fiu mai pregătită pentru ceea ce urmează să se întâmple și mă sperie de îmi vine să mă bag sub o pietricică și să nu mai ies de acolo. 
Ok, I know. e de rahat și tot eu mi-o fur. Uneori controlez chestia asta și iau lucrurile ca atare, alteori nu-mi iese. În ambele cazuri mă descurc pe parcurs. 

Cu toate astea, nu mi-am făcut filme despre cum o să dormim. Mi se părea absolut normal ca puștiul să aibă camera lui și eram absolut sigură că o să ne iasa toate socotelile iar eu o sa am poze gravidă pictând la un perete cu ”101 dalmațienii” în viitorul bebe-dormitor. N-a ieșit așa cum credeam și împărțim în 3 un apartament de 2 camere. Ok, știu, nu e dramatic, dar this is my drama place, right? :)) 

Primele săptămâmi am dormit toți în dormitor, puștiul în patuț, noi în pat. Eu mă trezeam, alăptam, vedeam răsăritul cu el îm brațe, C încerca să doarmă, iar mie nu îmi ieșea de nicio culoare pentru că și atunci când dormea Deliciosu nu puteam să pun geană pe geană de oboseală sau pentru că îi ascultam respirața sau tresăream la fiecare sfornăitură a lui. Îmi amintesc cum mă lua groaza că vine seara și iar nu voi dormi. Nu a funcționat dormitul împreună nici pentru noi și nici pentru el. Nu este genul de copil care să fi dormit prea mult pe noi sau lângă noi. La un moment dat a adormit seara afară în landou și nu l-am mutat în pătuț. Din seara aceea, câteva luni a dormit în landou în sufragerie. Îl adormeam în dormitor și înainte să ne culcăm și noi îl mutam. Worked like a charm ! până când nu a mai încăput în ladou, adică de pe la 3 luni. După alte câteva nopți albe pentru mine și pragul colapsului, ne-am mutat pe canapea în sufragerie. Inițial părea că suntem în vacanță. Pe urmă ne-a plăcut că ieșeam pe balcon la un pahar de vin și o țigară și nu am fi putut face asta dacă puștiul ar fi dormit în sufragerie (asta-i singura cameră cu balcon). Ne-am obișnuit și ni se părea haioasă noua noastră rutină.

5 luni mai tărziu, un RMN pt C și amorțeli pt mine, ne-am întors în dormitor. Noi în pat, el în pătuț. Cu excepția alăptatului, sunt back to square one! Jur că înainte de a avea copil, puteai să tai lemne lângă mine când dormeam. Daca vroiam să dorm, dormeam. Am dormit la cort în Vama Veche veri în șir și nu mi s-a părut greu. Am dormit în trenuri (prin Vietnam included), în mașina, avion. aeroporturi, autocare, vapor pe care se făcea karaoke în vietnameză, you name it, unde am avut nevoie și-am pus capu, am dormit! În plus, nu aveam nevoie de muulte ore de somn. Îmi amintesc de iarna în care l-am cunoscut pe C și dormeam câte 3 ore pe noapte și o zi pe săptămână trageam un somn de 12 ore (niciodată în weekend!!). Nu îmi amintesc să mai fi fost vreodată atât de obosită: nu după weekenduri de party, nu după weekenduri la Vama Veche, nu după exerciții de plecat cu avionul de 7 am și retur cu ala de 1am, nu după 12 ore de condus, nu de jetlag, nu și nu și nu și nu !!


Râdeam cu C acum căteva seri dându-ne seama că nimeni nu ne-a spus că nu ne vom dori altceva decât să dormim 8 ore legat! Cred că este ceva programare genetică pentru supraviețuirea speciei. Așa cum deviza pentru un gentleman este ”kiss and don't tell”, așa pentru specia umană este ”nu dormi da' nici nu te plângi cât să te creadă ăia de n-au copii”.

Planul nostru dădător de speranță este ca după ce vine bona să ne întalnim la prânz undeva și să furăm câteva ore de somn sau și mai și să stea ea o noapte cu Piști și noi să fugim la hotel!!!

La sfârșit de martie, de ziua lui C, ne-am pregătit de un city break in doi! De ziua mea vreau un ”sleep break” la țară și să nu știe nimeni de noi! Cred că fiecare dintre noi și-ar dori să îi facă cadoul celuilalt o noapte de somn. Nu cred că ne putem hotărî care-i primu! Ce-am fost și ce-am ajuns! de la nopți romantice și mic-dejun la pat nu știm cum să fugim de scutece și biberoane ca să putem sforăi liniștiți! :)))) 

Las ca vedem noi” nu este egal cu ”las-o că merge și așa” deci implor sugestii de somn până la iarnă când sper să fim mutați.

vineri, 26 februarie 2016

Covrigi, ziduri și povești

Azi a fost o zi tare mișto! Exceptând oboseala și senzația de greața cauzată de ea, azi a fost o zi bună!
Ne-am trezit chiauni la 6 jumate în protestele fomistului, ne-am târât care pe unde a apucat și a trebuit, am hrănit copilul și am dat start zilei. Evident, Deliciosu s-a culcat înapoi de pe la 9 jumate la 12, dar nu am reușit să dorm. De fapt, nici nu am mai incercat. Am scris un post pentru săptămâna viitoare, i-am pregătit prânzul. i-am ars carnea pentru că am uitat de ea pe foc. Ma rog, m-am repliat, copilul a mâncat, deci tot a fost o zi bună! Ca să nu mai zic că uneori mi se pare că a fost o zi bună fie și pentru simplul fapt că a trecut și Deliciosu a mâncat, s-a hlizit și doarme liniștit la 10 seara iar noi putem să fim obosiți împreună.

De pe la prânz l-am lăsat cu C și după ce am terminat ceva treaba prin centru am luat-o pe jos spre casă de pe Ana Ipătescu (habar n-am cum îi zice acu, eu tot așa îi spun) până spre Moșilor când mi-a ieșit în cale un 86 și m-am urcat în el. 

Am respirat tinerețe la Romană pe lângă ASE și am stat la coadă la covrigi cu studenții. Mi-au plăcut copiii. Mi-a plăcut licărirea din ochii lor, mi-a plăcut să îi văd mergând grabiți spre cursuri, ieșind râzînd în hohote din facultate și m-am întrebat ce e în capul fetelor! 

Măi nene, dacă mă bucură ceva la 30+ este că nu mă mai torturez de una singură pe tocuri când nu este cazul. I-aș fi spus fetei care era in fața mea la coadă că părul luuuung luuung arată bine doar în reclame sau super aranjat, altfel pare neglijent iar răsfirat așa peste geacă chiar nu este sexy! Pentru numele zânelor, bentițele astea prinse ciudat nu merg oricând și în niciun caz nu te salvează! Nu și nu și nu botinelor fără toc când ai picioare scurte și ești bondoacă și iar nu pantalonilor skinny când nu ești skinny și ai picioarele în X. Fata ar fi fost chiar draguță și în mod cert nu s-ar fi fâstâcit când a întrebat-o ceva colegul ei dacă ar fi avut ceva mai multă încredere în ea. I-aș fi spus și că o să vină și asta cu timpul, poate chiar odată cu învățatul hainelor, dar am tacut.

Am tăcut și am plecat mai departe fericită cu covrigul meu (pe vremea mea nu erau atâtea feluri de covirig la ASE), Florence în căști și ochii pe zidurile caselor de pe Dacia. Nu mă grăbea nimic. M-am uitat la case și blocuri, mi-a simțit spatele încălzit de soare și m-am gândit cum de sute dacă nu mii de ori am trecut pe Dacia, de cele mai multe ori cu mașina și niciodată nu am văzut arcada care leagă două blocuri, casele alea atât de frumoase și cum fiecare dintre ele ar merita să îi fie spusă povestea. Vedeam petreceri, oameni eleganți intrînd, doamne cu pălării cu boruri largi mergănd spre mașinile lor. copii plimbați de bone și cupluri plimbîndu-se la braț. Trebuie să fie ceva iubiri ascunse în zidurile alea acum prăfuite. Voi repeta plimbarea și cred că de oricâte zeci de ori aș mai lua Dacia la pas de la Romană la Moșilor, tot aș mai descoperi încă o poveste, încă o fereastră mică, încă o ușă magică sau o bucată de gard cândva cățărată de trandafiri. E ceva în drumul care nu este doar un mijlocitor ci un scop in sine. Te duce unde plutește el, iți deschide ochii și iți deznoada gandurile.

Seara mi-am petrecut-o cu o prietenă care a făcut o vizită fulger în București și m-a înveselit cât pentru înca 2478 de scutece de schimbat și 178592 de biberoane spălate. Ok, și cele 2 ore petrecute în mall mi-au clătit creierii. Fără legătură cu restul versurilor sau melodia postată, mi-a plăcut cum le zice ea, Florence, ”maybe I've been more comfortable in chaos”. 

Trebuie să mai existe viață și după bebeliceală! 



Am ajuns acasă cu vreo 5 kg de gânduri strâmbe în minus și vreo 20 de tone de relaxare la pachet. Mi-am ales si următoarea carte! Eleganța ariciului.  

luni, 22 februarie 2016

”Ga-ga-gu-ghi, Mare Vișnu!” (8 luni de bebeliceală)

Azi Piști face 8 luni. 
Mă uit la el și ca de obicei mă minunez. de data asta nu cât de repede a trecut timpul ci cât de mult s-a schimbat. Evident, este în continuare cel mai frumos copil! Până și mama mea ne-a spus mirată într-o zi ”cum de v-a ieși vouă un copil așa de frumos?”. 
Geee mom, thanks, I have no idea! L-am intrebat și pe C dacă sigur pe el l-au adus din sala la maternitate și se jură ca da. 

Luna asta a avut ups and down. Începusem să povestesc de bronșiolita escaladată și nu am mai continuat. A fost nasol și per total a durat două săptămâni. A pierdut mai bine de 700 de grame, a stagnat toată povestea cu diversificarea, ba chiar a dat înapoi având în vedere regimul pentru enterocolită, a refuzat legumele și făcut o pasiune pentru măr copt (așa l-am convins să mănânce legume și carne din nou, le-am amestecat cu măr), a făcut greva foamei până a acceptat laptele fără lactoză și i-a revenit cât de cât pofta de mâncare. 

Cu toate astea, luna asta a fost pe departe cea mai bogată în achiziții: a început să meargă de-a bușilea, s-a ridicat în două picioare ținăndu-se de canapea și de pătuț, au apărut primii doi dinți cu al treilea pe drum și ne-a și botezat pe mine Meme și pe Gheghe. 

Bombăne mai toată ziua cât patrulează casa, trage de ce fir apucă și roade ce ștecher îi pică în mână. Nu înțeleg nimic din ceea ce spune. Nici nu știu dacă vorbește cu mine sau despre mine. M-ar distra să știu că mă bârfește cu jucăriile. Oare ce le-ar spune girafei Piciosanto, Buburuzei înverzite sau Atomului atomizat despre mă-sa? 
  • ia te uită și la asta cum bolborosește pe limba ei ceva la mine! beeeeeei, învață să vorbești!” s
  • iar îmi face de mâncare....bietul Gheghe, și el trebuie să mănânce ce face ea” 
  • buei, nu fac io pe prețiosu, da asta prea mă lasă-n pișatu meu! cică Pampers premium! Păi să cari tu ditai șomoiogu la cur
  • oohh Doamne, poți, te rog, să nu mă mai miroși la cur în public?!
  • uite aici, vrea sa iasă din cameră, fii antenă cum o întorc din drum fix când pune paharu cu apă la gura...Memeeeeeeeeeee
  • ”cucu-bau, my ass, te văd în spatele măinilor! dacă râd se oprește?

Alteori are o mutră atât de serioasă sau exsperată încât suspectez că îl invoca pe Vișnu
  • ohh, Mare Vișnu, ți-am zis să nu ma trimiți la idioți! ți-am zis! te-am rugat! uita-te la ei! asta mă miroase la cur în public, el îmi tot spune ga-ga-ga-gu-gu-ghi-ghi, ce pana mea e asta?!  n-am nicio șansă cu ei

Yup, e clar, sunt nevorbită  (ga-ga-gu-gu does not count as talking) și dacă îmi și imaginez bărfe între fiu-miu și jucării despre mine cred că o trag și înspre mania persecuției. I need adult interaction! De la 1 martie va intra și bona în viața noastră. Eu de abia o aștept. Evident, ca mă întreb dacă sunt o mama bună că iau bonă. Cred că luam bonă tocmai pentru ca eu să pot rămâne o mamă bună! 

Ga-ga-gu-ghi I pup u ! 

miercuri, 17 februarie 2016

Shoud I stay or shoud I go ?

Ce e MVD? Muci, Voma, Diaree.
Suna mult prea doct să spun ”bronșiolită acută” și restul diagnosticului escaladat de mi-a stat mintea în loc.
Anyway, mai vrea careva alte detalii? Nu?
ok ! you got the picture !
A debutat cu o tuse ciudată. Inițial am crezut că se îneacă cu propria salivă. Yup, la început suntem atât de nepregătiți pentru lumea asta încât nici propria salivă nu știm să o înghițim. Când te gândești la cât rahat mănâncă unii la maturitate parcă nu poți crede că au fost niste bebei băloși. 

Well, tusea ciudată ne-a dus la medic care a pus diagnosticul și a recomandat aerosoli and the usual stuff. La 3 zile a debutat și febra însoțită de MVD. Înapoi la medic care a ....ahhh....futu-i! nu am chef sa vorbesc despre asta sau despre cât de nașpa a fost ! a trecut! asta-i tot ce contează. 

Ba nu! mai contează ceva! faptul că Deliciosul are o nouă sclavă. O cheamă Meme și o strigă de câte ori are nevoie de ceva sau nu îi convine ceva. Yup, it s me ! Taică-su este Gheghe atunci când are chef de joacă. See the irony? Meme stă toată ziulica și hranește, aspiră muci, ține în brațe, adoarme, leagănă, face de mâncare, strânge, uită că tricoul de pe ea este plin de bale sau macare și tot așa iar la distracție tot tac-su e mai bun! 

Așa că am chef să vorbesc despre cum viața mea s-a sucit la 180 de grade (nu vă plac ăia care spun că totul s-a întors la 360 de grade?) S-a sucit și uneori, în momentele mele de rătăcire, îmi amintesc de viața mea de dinainte. Nope, never gonna have that again. I got the point și am acceptat realitatea.  De fapt nici nu aș mai vrea a la long, că-mi place și așa. Dar totuși am zile când aș vrea ceva timp pentru mine. 

Să nu fiu greșit înțeleasă, C stă cu Deliciosu după amiezele și în weekenduri. The man has a job în cursul săptămânii. I get that too! Aveam și eu cândva. Îmi amintesc de mersul al birou ca de o vacanță exotică. Pot să ies la o cafea cu fetele, la o pedichiură, la plimbare cu mașina, sau în ”vacanța mea exotică de seara”: la cumpărături la Mega. Dar când spun ”ceva timp” de fapt sunt lacomă și vreau muuuuult timp. Când am eu chef! Și nu, nu seara sau în weekend, pentru că atunci avem timp pentru micul nostru trib. Și sunt mult prea mișto momentele în trei.

Dar de când este patruped Deliciosu nici la baie nu mai am liniște. Zilele trecute eram la budă și ceva zgripțăia la ușă. Șoc și groază! Yup, a părăsit safety zone-ul sufrageriei! A traversat holul și s-a oprit la ușa băii unde se prinsese că sunt. Și când mă gândesc că eram fericită că am putut să plec din cameră fără să miorlăie în secunda doi după mine și fără să îmi amintesc că uneori mi-ar folosi și mie un pampers! 

Menționez că la a doua expediție în hol s-a oprit la raftul unde mami ține sticla de Aperol! Până aici! 

De atunci mă gândesc cu jind să plec un weekend (nu musai romantic cu sticla de Aperol). Mi-am trecut în revistă toate prietenele relocate în alte orașe. Toate au copii. Visam să mă urc într-un avion și să mă înființez la una dintre ele. Toate mi-ar reproșa că nu am adus și Deliciosu, ele având un mega chef de smotocit smotocibilul. Hmm...Not an option! Până la urmă C mi-a propus să mă duc la E. Sigur! Ea stă în Floreasca. Știți vreo cursă Muncii-Floreasca? Nici eu ! 

Lower my expectations: de fapt vreau să dorm fără întrerupere până la 10! 

Până la urmă poate o sa fie un city-break autohton. Poate Sibiu, poate Brașov. 

Și acu întrebarea: păi cum las eu Deliciosu? O să mă gândesc non stop la el și la cum ne hlizim în toate felurile toată ziulica! La cum râde răgușit de zici că este bebelușul dintr-un film de groază! 

So? Should I stay or should I go?


PS: dacă aveți chef să vă simțiți normale, recomand să aruncați un ochi la fata asta. O cheama Constance, e din Australia și leșin de râs citind-o! 
Mi-a plăcut la nebunie cum zise ea: ”adjusted the crown and got the fuck on with it.”  

marți, 9 februarie 2016

Pe muzică cu muzică

Inevital pentru distracția Deliciosului aflat în arest la domiciliu (detalii după săptămâna viitoare când ne mai revenim..sper) am făcut și nefăcuta: am căutat pe youtube cântece pentru copii. După o zapuire rapidă am făcut o selecție și am dat play.

Prima melodie care l-a distrat a fost Un motan cât un pisoi. Am lalait pe ritm, am râs și am auzit refernul:
A plecat motanul 
A plecat golanul
Ce sunt eu de vină
De-l calcă o masină
La naiba, moare pisica! this is no fun! Copilu nu-i pregătit și nu întelege momentan nici ce e moartea și nici ce e responsabilitatea.

Next one, Elefantul Cici!
Deci, elefantul neatent și-a pierdut cipicii și întreabă furnica dacă i-a văzut. Furnica până la urmă recunoaște că i-a luat și deschide în ei magazin pentru furnici, ba mai mult, o sa-l invite și pe elefant să-și cumpere cipici de la ea din mall. Elefantul amenință cu răzbunarea. 
Unde-mi sunt cipicii
Dă-mi-i înapoi!
Că mă înfurii tare
Și calc pe musuroi
La mine sunt cipcii
Și nu ți-i dau înapoi
Îi folosesc mai bine
Eu, șef de musuroi
Adică, dacă ești fraier te face unul care e șef și o să ajungi să dai bani la magazinul lui să cumperi obsesiv compulsiv pantofi. 
Neeeeext! 

Boroboața este un puști nesuferit care chinuiește animalele (jumulește cocoșul, atârnă pisica de coadă de la etajul 4 crezând că va zbura, bagă cățelul în cadă) și se ceartă cu copiii. Cumva, nu știm cum el a fost disciplinat și acum este cel mai cuminte copil din gradiniță. 
HA HA HA , HA , HA, HA și micul Boroboață
râdea, râdearâdea
Boroboață

Boroboață,
spune ce ai mai făcut,

Boroboață

Boroboață
ești în pozne ne-ntrecut
Horror! Boroboață e pe lista neagră, nu încurajăm violența față de animale, nu ne plac glumele de genul ”o să alergi găinile și o vei trage pe verișoara de codițe” și-n niciun caz nu ne amuză ”poznele” și nu le consideram nevinovate pe cele ce implică violenta.

A urmat ”Vrem bomboane” Ar fi trebuit să opresc aici, dar deja curizitatea m-a împins.
Suntem copii și ne dorim 
Jucării 1000 ....blablabla
Vrem bomboane, vrem ciocolată
Și a poi vrem și înghețată .....blablabla
Mami ne lasă să privim
Desene animate
Ca să primim ce ne dorim
Cuminți noi trebuie să fim
De unde să încep? Dulciuri? Tv? Condiționare? Pe bune? Ce îi învățăm?! Ne miră că aruncă pisica de la geam? Că nu mai vor sa fie doctor sau pilot de avioane când se fac mari și visează să fie șjmecheri și toată familia râde când aude asta?WTF?!  Ce s-a întâmplat cu Alunelu Alunelu? Vine vine primavara!
Noroc că îl distrează și cântecul cu Grivei ! ba mai mult, C a învățat să-l cânte la chitară, așa că dăm adevarate recitaluri în trei, care mai talentat ca celălalt. Simt că Deliciosu va fi foarte dezamăgit când va afla că mă-sa nu e chiar o Celine Dion.

Nu pot înțelege de ce trebuie să ne prostim, să vorbim cu diminutive, pe voce pițigăiată și eventual să vorbim cu copilul la persoana 3. De oricine vede copilul simte nevoia să îl distreze sau musai musai să îi zăngăne o jucărie în față? băăăăi ! e o ființă umană! Dacă are chef de tine, crede-mă ca te vei prinde ! Dacă vrea o jucărie, crede-mă, o să te prinzi și de asta! Și nu, nici nu o să te distreze pe tine doar pentru că asta te aștepți tu să facă! 
Aviz: Lasă-mi copilu în pace!!! 
Și pentru numele tuturor ălor de sus, nu îi mai bate din palme !!!! Și nu îl trage de obraz! Păi ce? Noi așa ne salutăm?
Vrei entertainment, du-te la mall! 
Ah, și dacă nu sunt mă-ta, nu îmi spune ”mami! ””

marți, 2 februarie 2016

Diversificare cu "D" mare!

Eh bon, ajunserăm și la asta. 
Prima masă de legume a fost de Crăciun. Nu pentru că ne-am dorit să fie în zi de sărbatoare, dar am vrut să fie după 6 luni, să stea bine în fund, să nu fiu singură acasă (da mah, mi-a fost teamă) și să ținem minte ziua în caz ca ne va întreba vreun doctor.

Am citit, am intrat pe grupuri, am terorizat-o pe cumnată-mea cu întrebări, am stat de vorbă vreo 2 ore cu pediatra (remember, cea mai calmă și mai răbdătoare din lume?) și am zis că până la urmă tot trebuie să încep să hranesc copilul și cu altceva chiar dacă în mintea mea următorul pas era că îsi lasă barbă și mustață și mă anunță că se însoară.

Am citit și despre autodiversificare.  Ăsta este încă un capitol la care nu se înțeleg mamele. Unele susțin autodiversificarea (blw- baby led weaning) altele varianta clasică. Este atât de mare nebunia, încât riști să te dea afară de pe grupul Blw-ist dacă îndrăznești să vorbești despre pasarea hranei, ajutarea copilului să mănânce sau mai știu eu ce tacămuri.

Mi s-a părut o chestie suuuuper mișto. În teorie! Dacă aș fi putut trece peste mega jegul din bucătarie și haosul alimentar (mănâncă ce vrea el, când vrea și când se simte pregătit) nu am putut trece peste ideea că se poate îneca. Yup, I chickened out așa că am decis să mergem pe varianta clasică ”pasat și cu lingurița”!

Nu am început cu rădăcina de pătrunjel 3 zile. Am încercat să respect regula celor 3 zile (eu da, tac-su nu!) dar am început cu mai multe rădăcionease (la sfatul pediatrei).  Prima masă a fost cu rădăcina de pătrunjel, păstârnac, țelină și morcov. Am insistat să îi dau 2-3 lingurițe în prima zi și să cresc cantitatea ușor usor gândindu-mă că este un șoc pentru stomacul lui. A doua zi i-am dat 6-7 lingurițe iar a treia zi s-a ocupat C de mâncarea lui așa că a primit pe lângă cele de mai sus și cartof dulce și dovlecel și a mîncat tot castronul. Era să leșin când am intrat în bucătarie, dar am zis că what's done is done și mergem mai departe. 

Au urmat: ardei gras verde (cah! a ieșit trapid din joc) broccoli, ceapă și/sau usturoi (puse doar la fierbere și nepasate), sfeclă roșie. ulei de măsline.  

Iarna oferta de legume proaspete și autohtone este mai mică și aș fi vrut să am ceva păstai de fasole dar nu am găsit fără conservați, sare sau zahăr iar cele congelate nu îmi plac nici mie. Aștept recolta de spanac a unor prieteni și mă tot uit la lista de legume de pe diversificare.ro și mă întreb dacă să îi dau fenicul. Who the f*** eats fenicul? Mai bine iau dovleac de la țară. Bunicile prevăzătoare au pus și roșii la congelator, dar cred că mai așteptăm puțin. 

Cu o gașcă de legume am mers mai departe. Primul pe listă proteinelor: piept de pasăre crescută de bunici. La început i-am pus atât de puțin încăt nu știu dacă s-a prins. dar am crescut cantitatea.  După trei zile cu carne și una de pauză i-am pus și gălbenuș de ou (fiert 10 minute, în prima zi 1/4 și a doua zi 1/2) .  

Deci, 3 zile carne, 2 zile ou și mai aveam două la dispoziție. What to do, what to do? Ficat de pasăre! Victorie și aici! Deliciosu este ca un pui de pescăruș. Nu se pune (momentan) problema dacă sau cât mănâncă ci să se întâmple cînd vrea el și cât de repede vrea el.

Pentru că a șaptea zi și bărbosu s-a odihnit când a făcut lumea, duminica va fi cu pauză de proteine

Tot via pediatru, am înțeles că până la 7 luni trebuia să ia contact cu glutenul, așa că a început să molfăie covrigi de Buzău iar eu mă gândesc cu groază să nu îi rămână ceva în gură și să nu se înece. Mi s-a spus să îl caut în gură, Mi se pare ciudat.

Fructele au apărut oarecum întamplător. Ar fi trebuie să aștept până la 7 luni, dar le-a primit cu 2 săptămâni mai devreme pentru că deja își inlocuise masa de prânz și pentru că într-o zi efectiv nu vroia lapte deși îi era foame, așa că am aruncat un măr la abur, l-am pasat și în 10 minute țipa nervos că mai vrea. Mda, asta este o problemă: anticiparea cantităților. Ochiometric. Habar nu am cât mănâncă exact. Nu cântăresc. După măr a fost și mai încântat de pară și când a ieșit prea lichid maclavaisul i-am pus și câte o linguriță de făină de orez. Mâine îi pun gutuie la aburi. Sunt curioasă cum iese.

Cică urmează să mă apuc de făcut brânză de casă pe care să sperăm că o va hăplăi cu avocado sau banană. Știu că este în trend laptele de măgăriță, dar totuși voi folosi lapte capră. Am citit șocată că se face și din lapte uman. Not kidding. Nu știam că se încheagă Nu am foarte multă imaginație alimentară. Iaurt sigur nu fac. Hai ca-i prea de tot, sorry, dar nu sunt fan stat în bucătarie și nici nu am vreun talen. Voi cumpăra ceva bio-eco (care papuci îi diferența?) și basta.

Tabelul de mai sus l-am folosit orientativ și probabil că dacă citește postul ăsta vreo mămică mai conștiincioasă, se va îngrozi. Well, so be it! Deliciosu mănâncă, toate în grafic, altceva nu am de spus. One thing is clear: până are dinți pasez! Măcar nu trebuie să mă stresez ce mănâncă plodu. E simplu, piure!

LE: Deliciosu este fan iaurt. Brănza să mai aștepte un pic. Mai am să-l conving să bea și apă.