marți, 29 martie 2016

Si a fost Roma

Da, am fost atat de stresata de aceasta prima plecare incat cu 2 zile inainte am dus copilul la control la medic ca sa aud cu urechiusele mele ca totul este ok. Nu, nu am facut programarea special pentru asta, oricum trebuia sa mearga la control dupa pneumonia-enterocolita-infectia urinara din februarie. Eh, hai, trebuia sa o fac si pe asta si trebuia sa aud ca este bine.

In dimineata plecarii ne-am trezit mai devreme decat trebuia, adica mai devreme de 6. Nu pentru ca ne-ar fi trezit Pisti ci pentru ca eram amandoi atat de surescitati, mai ceva ca inainte de plecarea in prima tabara. 
Am fost tentata sa il iau in brate si sa-l tin asa dormind lipit de mine. L-as fi tinut mai mult decat niciodata. L-as fi facut mic mic si l-as fi pus in rucsac. L-am lasat sa doarma. 

Am fost atat de ametita si de oboseala si de emotii ca am plecat cu un cercel de argint si unul de ceramica verde. Nu m-am prins pana seara la hotel. Am ras si i-am pus in geanta. Dimineata i-am pus asa desperecheati in urechi si mi-a placut de cate ori treceam pe langa un geam sau o oglinda sa ma uit la ei. Elefantul din India si banutul de ceramica verde din Vama. Mi-a placut sa iau cu mine si povestile astea doua. Cumva, Andreea de 25 de ani era cu mine.
Mi-am impus sa nu sun acasa decat de 2 ori pe zi. Mi-a iesit. In prima zi cu efort, in a doua mai usor si in a treia deja stiam ca ajung acasa si o sa pot sa-mi amusin copilul. Maripopins rules! Jur, femeia asta este mana cereasca in viata noastra! Mi-a raspuns mereu calm, mi-a povestit singura tot ceea ce as fi vrut sa o intreb si mi-a dat un sentiment de caldura si siguranta.

Si a fost Roma...ah, da, Roma!
Au fost 3 zile si 2 nopti care nu stiu cand au trecut. Ne-am trezi devreme si am umblat pana seara tarzu. Am bantuit pana am facut basici in talpi, La propriu. Nu, nu m-am incaltat ca proasta ci doar mi-am pierdut exercitiul city break-urilor cu C si a turelor de aprox 10 km/zi.

Am bantuit toate strazile si ne-am plimbat ochii pe toate zidurile. L-am cautat pe Caravaggio si am decis ca Raphael a fost sigur un pupincurist care a descoperit photoshop-ul si de asta a fost atat de popular. I don't like popular! I like bad boys, deci Caravaggio e mai pe gustul meu si am facut un mini quest sa gasim cat mai multe. Am ratacit prin Trastevere si daca ajungeti la Roma, musai musai sa va plimbati pe aici, ca doar nu vreti sa va calcati in picioare la Fontana di Trevi, sa stati cu orele la Coloseum sau sa mancati scump si uneori prost in zona turistica. N-am pozat mai nimic. De fapt, eu nici nu am luat aparatul foto. Ne-am plimbat de mana, ne-am petrecut ore in sir cu ochii-n tablouri, case, Tibru, flori atarnate la geam, italieni bine imbracati, am cautat statui de daci si ne-am trezit cand romantic asa cum stateam noi la o masuta, cu cate un pahar de vin si o portie de paste, am auzit o muzica de acordeon si totul dar absolut totul se lega ca o voce nazalizata sa rupa filmul cantand "fotoliul din odaie s-o carte ce-ai lasat-o pe noptiera....". Priceless! Doamna canta, asa, interbelic! A spalat totul nenea cu saxofonul din Villa Borghese. Am dansat in parc. Da, asa ca pustii de 16 ani in mijlocul aleei. Habar nu am daca se uita sau nu cineva la noi. Intr-un mod egoist si poate de neinteles pentru altii, am fost noi doi de cand suntem trei. Am fost noi doi in tot parcul  ala mare si frumos. Ne-am intins pe iarba si cand nenea cu saxofonul nu s-a mai auzit, am auzit undeva departe Strangers in the night cantat la trompeta. Am stat la soare, cu capul in iarba (oricat de cliseistic ar suna) si puteam sa fim oriunde si habar nu aveam de timp. Somehow, asta ne-a dat reset.

Ne-am gandit ca "there is life after the baby" si ne-am infoiat in mandria noastra de parinti independenti. Deci, da, se poate ! Am bookuit deja urmatorul city break. 3 nopti sa fie ! aham! curaj, nene! we can do it! yes, we can! 

La intoarcere, in avion, ne-am petrecut 2 ore uitandu-ne mai intai pe telefonul meu si pe urma al lui C la poze cu Deliciosu. Cronologic, din iunie anu trecut pana acu! Si cand am terminat pozele am trecut la filmulete! 


Intr-o carte absolut geniala numita "De la Napoleon am invatat sa nu ne spalam" am gasit o lista de chestii pe care le-o datoram italienilor: mortarul, Vespa, antipasti, libertatea religioasa, Adriano Celentano, gipsul, Toscana, cimentul, fereastra, sistemul bancar, Barilla, Capela Sixtina, gondolierii, monedele, luna iulie, Chianti, Mona Lisa, fabricarea sticlei, Versace, calendarul iulian, bunga bunga, Stadivarius, paine si circ, Michelangelo, cel dintai pod peste Rin si Leonardo da Vinvi. Loved it !!! 


PS. cum papucii soricelului pun tastatura in romana in windowsu asta nou?!

marți, 22 martie 2016

Despre baieti si haos

Stiti reclama aia cu mama bolnava si casa in haos? Bai, e reala si viata bate flilmul! E ceva cu baietii si haosul. Lor efectiv nu li se pare ca el s-a produs. Ma rog, incep cu inceputul, adica cu dimineata.

Duminica trecuta am zacut juma de zi cu o neanuntata viroza. Baietii mei, dragutii de ei, m-au lasat sa bolesc pana pe la 11.  Cand m-am trezit si mobilizat sa fac un pas in afara dormitorului, am dat cu ochii de cartile scoase din rafturile de jos ale bibliotecii, casca de motor a lui C rasturnata si papucii bonei rasfirati printre carti. Mi-am facut curaj si m-am indreptat spre sufragerie. Cadrul usii era blocat cu un scaun rasturnat si spatiul dintre picioarele lui umplut cu perne. Toata sufrageria arata ca un ring de lupte intre jucarii, cazemate facute din cuburi, girafa si xilofonul in avangarda, antemergatorul pozitionat precum o catapulta, atomul atomizat sigur avea si el un rol in toata amplasarea asta strategica, dar nu m-am prins care iar salteluta de activitati cred ca era reduta ce trebuia cucerita. 

Din bucatarie se auzeau o galagie dubioasa, ceva lovituri, apa curgand la chiuveta, radio zumzaind si iar bocnete. Peste toate astea se auzeau clar baietii mei tipand/chiuind/whateverthatsoundis-ind! 
"Oh, Doamne! Trebuie sa ma duc acolo" 
In drum spre bucatarie, vad cu coada ochiului lumina aprinsa in baie iar pe marginea chiuvetei toate cosmeticele rasfirate, hainute atarnand de usa, prosoape aruncate pe jos si sosete ude pe marginea dusului. 

Nope! Asta nu mi se intampla mie! Nu azi! Nu cand imi este rau! Este duminica! Si Barbosu', pana si el, s-a odihnit in a saptea zi!

Mi-am tarat mucii pana in dreptul usii de la bucatarie si m-am uitat prin geamul ei. Imaginea a fost fix cea de care ma temeam! Deliciosu era in ceea ce candva probabil fusese scaunul lui de masa alb, acum o chestie zoioasa decorata cu bucati de covrig si biscuiti. Deliciosu era si el decorat cu biscuiti pe toata fata si piure de ceva pe bluza. Masa era plina de farfurii, farfuriute, canute, cesti, tacamuri, pe aragaz vreo 2 ibirice si o tigaie si C in dreptul chiuvetei curatand legumele pentru pranzul lui Pisti. Curatand in chiuveta peste canile puse acolo probabil in asteptarea Zanei vaselor murdare. Radio zumzaia ceva muzica dubioasa si peste toate astea, tata si fiul comunica: tatal zicea "haaa", fiul repeta si dadea cu mainile in tavita, tatal zicea "heeee-heee-ha", fiul repeta si dadea cu mainilie in tavita. 
Wtf?! Should I stay or should I go?! Casa in haos! Ma stiti control freak, da? Ei bine, un control freak apreciaza si ordinea. Am deschis usa dintr-o nevoie de a-mi apara casa de tot haosul acela si deja ma gandeam in ce ordine si cum sterg. In secunda doi, toate privirle au fost atintite pe mine si amandoi au inceput sa scoata chiote de fericire ca ma vedeau! 

Replica lui C mi-a sters din gand orice revolta. Cu ochii umezi, mi-a spus: "am facut si eu ce am putut! Pisti nu are stare!" 

Oh, Doamne ! Baietii sunt niste mostri! 
 Iar eu am facut unu' si acu am doi! 

sâmbătă, 19 martie 2016

Duce-m-as

Ma apuca asa cateodata un dor de duca. Are legatura cu vremea. 
Pe mine nu ma apuca niciodata cheful de iesit din casa cand afara e urat, asta inseamna sub 10 grade si nor. Daca mai e si cu apa din aia uda si rece, deja pot sa trag si draperiile, nimeni nu se mai supara. 
Joi iar am avut treaba pe la Romana. In drum, m-am oprit si am stat la o poveste cu o prietena. Fata, normala la cap si politioasa, m-a invitat la ea acasa. Noroc ca si ei ii place soarele si a inteles de ce i-am zis ca mai bine stam in fata blocului, bem o cola la cutie si fumam o tigara, mai ceva ca in liceu. 

Nu, postul asta nu are legatura cu legea anti-fumat. O iau ca atare si gata. Nu consider fumatul ca fiind normalitatea si pana la urma o sa se gaseasca ceva solutii mai relaxate. 

Postul asta este despre dorul de duca. Nu ala de il aveam dupa ce nascusem, ala era de fuga. Despre dorul ala de umblat pana nu iti mai simti talpile, despre atunci cand mergi cu ochii pe pereti la propriu si cand nu mai conteaza obiectul ala prins pe inchietura stanga care arata ceva conventie de prea multe ori legata de "trebuie". 

De fapt, ne si ducem saptamana viitoare in primul city-break fara Pisti. Il asteptam de vara trecuta. Este prima data cand plecam fara el undeva si stam peste noapte. 2 nopti. 2 npti in care nu ma voi trezi sa fac biberon cu lapte (jur ca daca ma trezesc de una insugra in toiul noptii imi dau palme). 2 dimineti in care nu ma voi trezi la 6 pentru ca cineva mic si plictisit bate cu mainile in tablia patului si se distreaza copios. Daca ma voi trezi pavlovian la 6 dimineata, jur ca imi mai trag 2 perechi de palme. Pe bune ! 2 nopti la hotel, 2 mic-dejunuri fara Pisti impeticit printre picioarele scaunelor sau cu el in brate. 3 zile de umblat cu ochii pe pereti si fara piure de mere pe bluza.  

Nu, nu ma astetam sa-mi fie simplu. Acum cateva seri, Deliciosu Muciosu adormise in bratele mele cumva tinandu-mi in brate bratul. Ma uitam la el cum respira regulat. I-am facut  cu privirea conturul fetei, al ochilor, obrajii pufosi, barbia mica, gura usor intre deschisa, fruntea rotunjita. I-am mangaiat degetele si m-a apucat de mana. A oftat. Am oftat si eu. Unde plec? 2 nopti! unde plec eu 2 nopti departe de el? Atat de departe incat nu pot ajute intr-o ora la el. Ce mi-a venit mie sa plec prima data 2 nopti si cu avionul? Sinaia nu imi mai placea?  Sigur ! City-break! Ca nu puteam sa facem city-break cu Deliciosu prin Herastrau! Da, da, stiu! O sa fie totul bine ! Si da, Maripopins e supercalifragilistica si lui Pisti ii place de ea si ei de el si va fi totul bine. 

Am un nod in gat. Ma gandesc sa-i instalez skype pe telefon bonei. O sa ne iasa ! Trebuie sa iasa! Mai nene, si daca ne iese .... :) 



PS. unde papuci unt diacriticele in windowsu asta nou? 

marți, 15 martie 2016

Random thoughts & memories

O strada lunga, piatra cubica, copaci de-a lungul ei, case de-a latul, poarta care-mi place mie, pe dreapta cele doua case idendentice, inca o intersectie, in fundul strazii stiu ca e garla. Si gata ! am ajuns! Casuta retrasa in fundul curtii, cu multe fori la strada, cu gard de lemn si poarta din fier pe care o poti descuia daca stii cum sa bagi mana. E o chestie de cartier, toti vecinii stiu cum sa faca treaba asta, dar nimeni nu o spune sus si tare. E un soi de cod. Oricum, nu o faci la oricine. 

Intru in curte. Curtea asta are mereu ceva racoritor. Chiar daca in strada sunt 40 de grade, aici e racoare. De la bolta de vita, de la florile pe care bunica-mea le ingrijeste. de la cismeaua din curte sau efectiv pentru ca e o alta lume. Cand eram mica, dupa poarta, langa magazie, exista un curcan. Acum nu mai e nimic. Nici bolta nu stiu cum o sa fie anul asta, nici florile nu stiu pentru cine vor inflori. Nu stiu cine le va vedea si nu stiu pentru cine va face rod ciresul pe care il culegeam cocotati pe magazie. Acum nu mai e nimic. 

At some point, se duce cate o lume, se stinge si undeva, in coltul mintii ramane aprins un felinar care lumineaza curtea cea mica si mereu plina de flori, cu cismeaua cu apa dulce si cele doua trepte de la intrare cu cate 2 banuti in ele. 

Acum nu mai e nimic. 


PS. imi incloltea in minte devreo saptamana ca trebuie sa exorcizez asta. Niciunii nu o aratam si totusi cu totii inchidem ochii si vedem curtea aia, unii de acum 30 de ani, altii de acum 60. Fizic, nu mai e nimic. 

marți, 8 martie 2016

My Mary Poppins

BONA !!! 
Da! finally! a venit ! 
Nu pot spune decât că am fost o tâmpită că nu am vorbit cu ea să vină de la bun început! M-ar fi scăpat de atâtea și atâtea chinuri (auto induse cele mai multe dintre ele)! 

Hold your horses! nu îmi este cea mai bună prietenă, dar femeia este foarte ok cu Deliciosu! Puștiul s-a lipit de ea din prima clipă iar ea a știut cât să se apropie de el fără să îl invadeze sau să îl sufoce. A știut ca atunci când îl ia prima dată în brațe, el să mă vadă pe mine. A știut să se așeze pe jos și să se joace cu el, să asiste mai întâi la mese lui și să nu insiste să adoarmă cu ea daca unul dintre noi este acasă. 

Cum este viața noastră acum? Ușoară!
Ea vine la 8.30 și îl preia cât noi doi să putem bea un ceai împreună și se ocupă de pregătit gustarea de ora 10. Până la ora 17 când pleacă. se joacă cu Piști, îi pregătește masa, face ordine și curățenie cât el doarme și este la dispoziția lui 100%. Dacă sunt eu acasă, mă scapă de toate treburile administrative iar eu am timp să mă joc cu Deliciosu fără să am o mică și enervantă voce care îmi șoptește ”e praf pe noptieră..ar fi cazul să ștergi praful” sau  ”iar nu ai spălat castronașele și nu ai pus biberoanele la sterilizat”. 


Pe bune ! Este mană cerească! Am putut să plec la un banal epilat fără să fiu nevoită să mobilizez pe cineva să stea cu pusștiul și nu am alergat ca disperata înapoi! Stau și mă joc cu el fără să fiu cu ochii pe ceas pentru că se apropie ora mesei și trebuie să curăț legume și bla bla bla. În plus, every body knows cât de mult îmi place mie chestia asta cu ”trebuie”!


Femeia nu este Einstein dar știe să crească un copil. Nu îi va citi în 4 limbi străine, dar îi cântă și face ca toate animalele pentru el. Nu îi va răsfoi albume de artă dar se joacă cu cuburile colorate și îl lasă să scoată cărțile din rafturile de jos și îl lasă să se murdărească când molfăie la un covrig. 

Ok, cross my hart, hope to die, put a nidle in my eye, am avut un  sentiment de vină când am ieșit pe ușă prima dată și l-am lăsat în hol în brațele bonei, uitându-se după mine. Da, după ce am închis ușa primul impuls a fost să o zbughesc pe scări spre ieșire, dar de fapt, mi-am imaginat că fac asta și am stat un pic în fața ușii închise, mi-am ținut respirația și am ciulit urechile. L-am auzit râzînd. Yup, râdea cu bona!

Am tras aer în piept și am concluzionat că după Colici, Diversificare și Somn, the big B is here ! Bona! Finally !